Luni – Vineri: 09.00 – 17.00
0736.380.879

Apasă aici dacă vrei să ieși rapid din pagină!

EXIT

Click aici sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!

Text explicativ pentru butonul Click sau tasta ESC

am înțeles

Asociația ANAIS a lansat două cărți juridice singulare în domeniul practicii judiciare cu privire la judecarea cererilor privind obținerea ordinelor de protecție din Romînia. Sunt două colecții de jurisprudență cu privire la deciziile instanței privind ordinul de protecție cu titlul „Violența în familie. Practică judiciară comentată” lansată în noiembrie 2017 și ”Violența domestică. Paradigme și practică judiciară” lansată în octombrie 2020 ambele apărute la Editura Universul Juridic. Toate hotărârile judecătorești au fost obținute în cadrul centrului de consiliere al asociației pentru beneficiarii asistați în fața instanței de judecată, iar doi dintre specialiștii noștri avocați sunt coautoarele acestor cărți Nemeș Carmen și Crișan Giulia.

Lucrările sunt o noutate în domeniul în care activăm, sunt materiale informative și educaționale importante pentru cei care se pregătesc în cadrul universităților de proifil sau profesioniști precum judecătorii, procurorii, avocații, ofițerii de poliție, asistenții sociali și, de asemenea, pentru victimele violenței domestice.

Formular comanda – COMANDA AICI!