Recentul episod de violență domestică prezentat pe canalele media de la noi, în care Daniela Crudu a declarat că a fost bătută de iubitul ei, ne amintește că acest fenomen poate fi prezent în orice mediu social. Nu, violența domestică nu ține de bani sau lipsa lor, de nivelul social din care fac parte abuzatorii și nici de nivelul lor intelectual. Multe dintre vedete, locale sau internaționale, persoane publice sunt victime ale violenței domestice, sub diferite forme. Multe dintre ele ascund această realitate dorind să-și păstreze imaginea de persoană fericită, pe care lumea să o admire.
Dar din ce în ce mai des, vedetele rup tăcerea și scot la lumină viața traumatizantă din spatele reflectoarelor. Abuzul este un tipar comportamental repetitiv prin care abuzatorul își menține puterea și controlul. E greu de spus la începutul unei relații dacă partenerul va deveni abuziv. Mulți parteneri abuzivi pot părea perfecți la început, însă pe măsură ce relația progresează, comportamentele de control încep să apară. Când vedetele vorbesc despre această realitate, ele pot da curaj femeilor aflate în situații similare să solicite ajutorul.
Danielei Crudu i-a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
După ce a fost bătută cu bestialitate de iubitul ei în stare de ebrietate (mulți cred că asta este o scuză, dar nu e!), Daniela a solicitat sprijinul poliției, însă a refuzat să depună plângere penală.
”Victimele nu formulează plângeri penale din mai multe motive: pentru că se tem de agresori, pentru că sunt dependente de aceștia într-un fel sau altul, ori din lipsă de încredere în autoritățile statului cu atribuții de intervenție în astfel de cazuri. De cele mai multe ori, victimele nu raportează actele de agresiune către autorități sau refuză să formuleze plângere penală fie de teamă că ele nu sunt crezute, fie pentru că agresorul le-a amenințat că au influență în rândul personalului autorităților, ori pentru că au apelat la autorități într-un moment și nu au fost tratate așa cum se așteptau. Din punct de vedere al specialistului, încurajăm victimele să ceară ajutor poliției și să se adreseze instanțelor de judecată, cu toate că știm foarte bine faptul că durata foarte mare de instrumentare a plângerilor penale dar și anumite soluții ale instanțelor de judecată descurajează femeile să apeleze la justiție. Nu de multe ori femeile, care au mai cerut ajutor de la autorități, s-au simțit agresate inclusiv de lipsa de reacție a acestora.” Avocat Giulia Crișan
Christina Aguilera abuzată de tatăl său
Atât ea cât și mama sa au vorbit despre violența domestică din familia lor. Mama ei a povestit în instanță despre un episod când Christina a fost bătută de tatăl ei „avea patru ani și îmi amintesc cum sângele îi curgea pe față”. Artista sprijină un adăpost pentru victimile violenței, de lângă Pittsburgh, însă își dorește să deschidă unul chiar ea. Crede că este foarte important să împărtășească experiența ei cu femeile abuzate, pentru că depășirea acelei experiențe a făcut-o să fie cine este azi!
Halle Berry, traume din copilărie
În 2010, actrița a vorbit deschis despre impactul pe care abuzul tatălui său l-a avut asupra mamei sale, dar și asupra dezvoltării sale emoționale. Halle avea o stimă de sine scăzută, ceea ce a și împins-o în relații cu bărbați violenți. Unul dintre ei a lovit-o atât de tare peste ureche, încât auzul i-a scăzut sub 20%. Halle este acum voluntar la Jenesse Center, un program de intervenție împotriva violenței domestice din Los Angeles.
Madonna bătută de Sean Penn
Este de mirare cum a reușit să supraviețuiască unei bătăi de nouă ore consecutive, aplicate de soțul său. Incidentul nu a rămas fără urmări, soțul său de atunci, Sean Penn, a fost arestat pentru 33 de zile.
Tina Turner la un pas de moarte
Relația Tinei Turner cu fostul soț, Ike Turner, a fost una dintre cele mai vulcanice din spațiul public. Ike a bătut-o în mod repetat, de multe ori lăsând-o aproape fără suflare, și a abuzat-o sexual. Puține femei știu că există abuz sexual chiar și între soți. Sexul trebuie să fie un act de comun acord și nu impus sau împotriva voinței unuia dintre parteneri! În 1976, Tina a pus capăt abuzului cerând divorțul. După despărțire a urmat o lungă perioadă de terapia pentru a-și căpăta echilibrul psihoemoțional și stima de sine.