VICATIS: Îmbunătățirea serviciilor de sprijin din perspectiva victimelor este un proiect transnațional finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Justiție pentru o mai bună implementare a Directivei UE nr.29/ 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea si protecția victimelor criminalității (Directiva Victimelor) și implementat în România de către Centrul pentru Resurse Juridice. Rezultatele proiectului doresc să aducă beneficii directe victimelor criminalității în fiecare dintre țările participante, să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice, cadrelor instituționale și de implementare adresate victimelor criminalității la nivel național și la un nivel mai mare de informare asupra politicilor, reglementărilor și luarea deciziilor cu privire la protecția victimelor criminalității la nivel UE.
Raportul național de cercetare intitulat ”Raport național privind dreptul la informare și la servicii de sprijin – situația victimelor violenței domestice”, realizat de Centrul de Resurse Juridice, România în cadrul proiectului poate fi descărcat urmând link-ul – http://www.crj.ro/wp-content/uploads/2019/03/VICATIS-Romania-national-report-_RO_2019.pdf
Potrivit acestui raport:
“O majoritate covârșitoare a victimelor intervievate a accesat serviciile unui ONG specializat, de obicei pe termen lung”.
“Principalele servicii accesate au fost consiliere psihologică și consiliere juridică și asistența juridică (pentru diferite tipuri de proceduri – ordin de protecție, proces de custodie, divorț și plângere penală).
Potrivit nevoilor victimelor, acestea au mai primit de la ONG-uri, în special, dacă a fost cazul, adăpost, hrană, trusă de igienă de bază, informații practice, asistență pentru găsirea unui loc de muncă, asistență pentru înscrierea copiilor la școală, consiliere psihologică pentru copii, sprijin emoțional, ajutor medical sau asistență financiară pentru ajutor medical/stomatologic.
Aproape în unanimitate, intervievatele au răspuns că au fost pe deplin informate despre drepturile lor ca victime ale violenței în familie atunci când s-au adresat ONG-urilor, dar multe dintre ele au fost efectiv și acompaniate de ONG-uri pe parcursul tuturor procedurilor prin care au trecut. Majoritatea au menționat în mod clar sau s-a putut deduce din informațiile furnizate că ONG-urile au făcut, de asemenea, o evaluare a nevoilor lor, inclusiv nevoile de protecție”.
“Referindu-se în special la ONG-uri, victimele, într-o majoritate covârșitoare, au evaluat serviciile și ajutorul oferit de acestea ca fiind de bună calitate, foarte bune sau excelente, și nu de puține ori, se menționează că ONG-urile sunt singurele care le-au ajutat de fapt. Victimele fac această evaluare și în comparație cu poliția, pe care ele o apreciază ca nefiind aproape deloc de ajutor. Cele mai des menționate servicii ca fiind foarte necesare și utile sunt consilierea psihologică, asistența și consilierea juridică și, după caz, adăpostul”.
„[…]ONG-urile fac foarte multe pentru victime. [statul] Ar trebui să le ajute, să existe locuri în care să fie primite, preluate și îngrijite și ajutate cumva și financiar, cât de puțin, contează foarte mult pentru o femeie”. (femeie, 50 de ani, România)
„… poliția niciodată n-o să se ridice la nivelul celor de la ONG. Niciodată!” (femeie, 41 de ani, România)
„[de la ONG-uri] Nu mi-a lipsit nimica, sincer. Chiar nu m-am așteptat”. (femeie, 39 de ani, România)
„aici [la ONG] am fost informată de la început. Știam foarte clar ce…”. (femeie, 36 de ani, România)
Din punct de vedere al disponibilității, un număr mare de victime consideră că nu există la dispoziție informații suficiente despre ONG-uri și că lipsa accesului la Internet, de exemplu, sau faptul că locuiești în mediul rural reprezintă mari probleme pentru ca o victimă care vrea să identifice acest potențial ajutor (care e posibil să nici nu existe în comunitățile rurale sau în orașele mici).
Majoritatea respondentelor nu au menționat nicio instituție de stat ca acordând servicii de asistență pentru victimele violenței în familie, cu excepția poliției, pe care o consideră ca fiind prima instituție care ar trebui să informeze și să sprijine o victimă, dar nu au evaluat poliția ca făcând acest lucru.
Concluzii
“Gradul de conștientizare a drepturilor victimelor, așa cum a fost evaluat și raportat de acestea, este aproape inexistent, inclusiv dreptul la informare”.
“În cazurile intervievate, victimele au considerat că doar ONG-urile le-au informat despre toate lucrurile, dar până au ajuns la ONG, dacă au ajuns acolo, trecuseră deja prin situații care ar fi putut fi evitate, dacă ar fi avut informațiile și sprijinul necesare”.