În premieră, pe 30 mai, două radiouri își cedează frecvențele pentru a sprijini proiectul “Radioul Captiv” realizat de Cheil | Centrade pentru Asociația ANAIS
Campania a pornit de la un insight extrem de îngrijorător. În România, una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de un fost partener, toate aceste femei fiind ținute captive în relații abuzive. Această captivitate este de cele mai multe ori neînțeleasă, iar realitatea victimelor distorsionată, ducând la acuzații că acestea ar accepta astfel de relații, în loc să le părăsească…
Proiectul răspunde la întrebarea: “De ce nu l-ai părăsit?” printr-o premieră în România, respectiv un stunt media ce ține captive două dintre cele mai cunoscute și populare radiouri, KISS FM și MAGIC FM. Astfel, pe data de 30 mai, de la ora 22, se lansează campania “Radioul Captiv”. Până la orele 23, în studioul KISS FM, alături de gazdele Corina Băcanu și Nico Creciunesc, se vor afla și membrele Asociației ANAIS, Carmen Nemeș, fondator și președinte, Mihaela Mangu Darvariu – director executiv și co-fondator, Giulia Crișan – avocată specializată în dreptul familiei, Adela Niță Szentes – terapeut, precum și Crina – supraviețuitoare și învingătoare a luptei împotriva violenței domestice. Între orele 23-24, Liana Stanciu de la MAGIC FM preia ștafeta. Ambele emisiuni vor fi transmise și Live pe paginile de Facebook ale radiourilor.
Practic, timp de două ore, în loc de emisiunile și subiectele uzuale, se va vorbi exclusiv despre fenomenul violenței domestice și amploarea acestuia în România, se va intra în direct cu supraviețuitoare și ascultătoare care pot fi consiliate de către echipa ANAIS, care va răspunde la întrebări adresate de public în chat-ul emisiunilor, la numărul de WhatsApp – 0722206020. Coloana sonoră ce va acompania acest stunt va fi alcătuită din patru melodii noi, originale, compuse și interpretate de 5 artiste underground și mainstream din România: Alexandra Stan – supraviețuitoare, Norya, Lucia, Alma Nicole, Rockabella. Fiecare cântec este inspirat de o poveste reală a unei supraviețuitoare și poate fi ascultat pe canalul Asociației ANAIS de pe Spotify, intitulat “Puterea Eliberării”. Poveștile supraviețuitoarelor pot fi citite sau ascultate pe site-ul dedicat proiectului.
Prin acest gest, replicăm imposibilitatea ieșirii din relații abuzive sau a părăsirii agresorilor. Având în vedere că în prima jumătate a anului 2022 s-a înregistrat o creștere a numărul cazurilor de violență în familie raportate autorităților, campania și-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra acestui fenomen și să arate că acest subiect nu mai poate fi ignorat sau contestat.
KISS FM este cel mai ascultat radio din țară, iar MAGIC FM este pe locul 5, astfel că, stunt-ul media din noapte de 30 mai și-a propus să captureze frecvențele ascultate de o audiență foarte mare, timp de 2 ore.
„“E vina ta că nu pleci. De ce mai rămâi? Părăsește-l.” Fiecare femeie blocată într-o relație abuzivă a trecut prin genul acesta de victim blaming. Pentru că o țară întreagă refuză să înțeleagă, acesta e realitatea a 1 din 4 românce. Special pentru ele, am creat în premieră o metaforă a captivității, prin care Asociația ANAIS pune stăpânire pe KISS FM și MAGIC FM, timp de 2 ore. 2 ore în care România e obligată să ne asculte, iar femeile de acasă care se confruntă cu parteneri abuzivi, să afle că nu sunt singure și că pot fi ajutate să își recapete libertatea.
„Violența domestică este un flagel social ce trebuie să dispară. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de educație în această direcție, de modificări legislative și de donații pentru a susține supraviețuitoarele să iasă din captivitate. Împreună cu partenerii noștri, Cheil | Centrade, am creat un proiect unic, care aduce în prim-plan povestea femeilor captive în relații abuzive, iar prin intermediul emisiunilor live de la KISS FM și MAGIC FM, le vom amplifica vocea, pentru a inspira și alte femei să iasă din relațiile abuzive în care se află. Le mulțumim tuturor celor care de 11 ani ne sunt alături și ne susțin, dar, mai ales, le mulțumim supraviețuitoarelor care au acceptat să dea voce acestui proiect, prin poveștile lor de viață.”, completează Carmen Nemeș, Președinta Asociația Anais.