Legea 232/2025 face pași înainte arătând că siguranța victimelor nu poate fi negociată
De prea mult timp, violența domestică a fost tratată ca o problemă intimă, de familie, ceva ce „se rezolvă între patru pereți”. În realitate, este una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor omului, cu efecte profunde asupra vieții, demnității și siguranței victimelor. În decembrie 2025 a fost adoptată Legea nr. 232/2025, care modifică Legea 217/2003 (violența domestică) și completează art. 158 din Codul penal. Ideea de fond, din punctul nostru de vedere, este simplă: statul încearcă să facă protecția mai clară, mai continuă și mai puțin dependentă de “cât poate duce” victima singură. Legea 232/2025 aduce modificări importante în combaterea violenței și, pentru prima dată după mult timp, transmite semnale clare că statul începe să își asume responsabilitatea.
Totuși, aceste progrese trebuie privite cu luciditate, pentru că nu toate modificările sunt lipsite de riscuri!
1) Ce se îmbunătățește prin Legea 232/2025 și de ce contează în viața reală?
- Unul dintre cele mai importante câștiguri aduse de noua lege este clarificarea protecției oferite prin ordinul de protecție provizoriu (OPP). Până acum, victimele se aflau adesea într-o zonă gri, între momentul emiterii ordinului provizoriu de către poliție și decizia instanței, perioadă în care protecția era vag formulată și ușor de contestat. Legea stabilește acum fără echivoc că ordinul de protecție provizoriu (OPP) rămâne valabil până la soluționarea cererii de obținere a ordinului de protecție (OP) în primă instanță. Această claritate juridică nu este un detaliu tehnic, ci o garanție concretă de siguranță pentru victime, care nu mai sunt expuse unor pauze periculoase exact atunci când riscul este cel mai mare.
- La fel de important este faptul că noua lege elimină confuzia privind comunicarea între instituții. În trecut, victima ajungea să fie purtătorul de mesaje al sistemului, obligată să navigheze între poliție, procuratură și instanță. Astăzi, legea spune clar că procurorul informează unitatea de poliție despre extinderea OPP, iar poliția are obligația de a informa persoanele vizate de ordin. Această schimbare mută responsabilitatea acolo unde îi este locul: la stat, nu la victimă. Protecția nu ar trebui să depindă niciodată de capacitatea victimei de a se descurca într-un sistem birocratic ostil.
- Dispare o ușă prin care presiunea putea opri procedura (abrogarea art. 43 din Legea 217/2003). ANAIS notează că, atunci când cererea de OP era formulată de procuror/autorități/furnizori acreditați (cu acordul victimei), exista posibilitatea ca victima să renunțe la judecată. Abrogarea articolului este văzută ca o garanție: reduce riscul ca agresorul să împingă victima (prin frică, șantaj, hărțuire) să “închidă” demersul și obligă instituțiile să ducă procedura mai departe, ca mecanism de protecție. Justiția trebuie să meargă mai departe chiar și atunci când victima nu mai poate.
- Pedepse mai aspre când agresorul încalcă repetat ordinele (recidivă). Legea întărește regimul sancționator: dacă cineva a mai fost condamnat pentru încălcarea OP/OPP și recidivează, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Mesajul urmărit e unul disuasiv: ordinele de protecție nu mai sunt “hârtii”lipsite de valoare juridică și consecințe, ci protecții juridice care trebuie să aibe efecte când sunt încalcate. Acest aspect este esențial, pentru că realitatea ne arată că recidiva este frecventă, iar ordinele de protecție sunt tratate de mulți agresori ca simple formalități.
- Un alt progres major este faptul că victima nu mai este lăsată singură atunci când pericolul persistă după expirarea OP. Dacă până acum doar victima putea solicita un nou ordin, noua reglementare permite ca și instituțiile implicate în protecția victimelor să inițieze această procedură. Această modificare recunoaște explicit că lupta împotriva violenței domestice nu poate fi dusă individual. Este nevoie de solidaritate instituțională și de un angajament colectiv pentru protejarea celor aflați în situații de vulnerabilitate.
În ansamblu, noi apreciem că, prin aceste modificări, protecția împotriva violenței domestice nu tinde să fie o “problemă individuală” al victimei, ci un angajament colectiv (instituții + comunitate) de a apăra viața, integritatea și demnitatea.
2) Unde cerem prudență: evaluarea riscului de recidivă ajunge la instanță
Legea 232/2025 introduce și un element profund îngrijorător: la revocarea unei măsuri dispuse prin OP, există posibilitatea ca evaluarea riscului de recidivă să fie realizată de instanță, în lipsa unei evaluări făcute de serviciul de probațiune.
Această mutare ridică probleme serioase, deoarece evaluarea riscului de recidivă presupune competențe și instrumente specializate, care țin de criminologie, psihologie și sociologie. În lipsa unor instanțe specializate în violență domestică și a unei formări obligatorii în violență de gen, există riscul ca aceste evaluări să devină subiective, incoerente și periculoase pentru victime. Siguranța lor nu poate depinde de improvizație sau de lipsa de resurse a sistemului.
Problema nu e că judecătorul nu ar avea rolul lui. Problema, în lectura noatră, e că probațiunea, cel puțin teoretic, folosește instrumente specializate (criminologic/sociologic/criminalistic) pentru riscul de recidivă, greu de transferat “mutatis mutandis” instanței. În plus, subiectivismul instanței determină riscul de soluții neunitare (cazuri similare → decizii foarte diferite) și de suprasolicitare a instanțelor, care pot afecta predictibilitatea și încrederea victimelor în protecția judiciară.
Când decizia despre risc și măsuri se sprijină mai mult pe instanță, lipsa unei perspective de gen (adică a unei înțelegeri informate despre cum funcționează violența în relațiile inegale de putere) poate deveni un risc practic, nu doar teoretic.
În practică, fără lentila de gen:
• pericolul poate fi subestimat dacă violența e tratată ca “tensiune de cuplu”, “conflict reciproc”, “exagerare” sau ca o problemă punctuală, nu ca un tipar;
• “probele” pot fi evaluate cu așteptări nerealiste (de tipul: de ce n-a plecat, de ce s-a întors, de ce n-a reclamat mai devreme), deși tocmai controlul, dependența și escaladarea explică aceste comportamente;
• riscul poate fi interpretat prea îngust, doar prin evenimentul recent, nu prin istoricul de control, amenințări, izolarea victimei, accesul agresorului la ea/copii, încălcări anterioare, stalking etc.;
• se poate produce neunitate: același tip de situație poate primi măsuri foarte diferite, în funcție de sensibilitatea completului cu efecte în slabirea încrederii victimelor în autorități.
Ce ar echilibra situația (fără să schimbăm legea, ci aplicarea ei):
• ghiduri/standarde clare de evaluare a riscului și criterii cât mai obiective;
• formare continuă pentru magistrați și personalul din sistem, axată pe dinamica violenței domestice și stereotipuri;
• instrumente structurate (checklist-uri, evaluări standardizate) și colaborare reală cu specialiști (probațiune/psihologi/servicii acreditate), ca instanța să nu fie lăsată singură cu o decizie.
Aici e miza: legea poate fi mai solidă, doar dacă nu vor exista prejudecăți în aplicarea ei prin interpretarea stereotipă a textelor de lege sau a probelor din dosare.
Mesajul nostru este unul ferm și fără echivoc: Salutăm orice pas care întărește protecția victimelor violenței domestice, dar nu putem accepta modificări care riscă să o slăbească. Violența domestică nu se combate prin soluții parțiale și nici prin transferul de responsabilitate către instituții nepregătite. Se combate prin expertiză, responsabilitate și asumare reală.
Viața, siguranța și demnitatea victimelor trebuie să fie prioritatea absolută a statului. Nu un compromis. Nu o opțiune. Ci O OBLIGAȚIE.
3) Ce se schimbă în zona dreptului penal: retragerea plângerii nu mai “închide” automat examinarea unor fapte penale comise în familie
Legea introduce un alineat nou la art. 158 Cod penal: pentru lovire/alte violențe (art. 193) și vătămare corporală din culpă (art. 196) comise asupra unui membru de familie, retragerea plângerii nu mai produce efecte juridice. Noi subliniem miza: în familie, victimele sunt mai expuse la constrângere, intimidare, influențare ca să renunțe; schimbarea încearcă să facă mecanismul penal mai stabil și mai puțin “șantajabil”.
Această schimbare atacă una dintre cele mai mari surse de impunitate din violența domestică. Prin această modificare, statul afirmă clar că violența nu poate fi normalizată și nici ștearsă prin tăcere.
În concluzie, expertii noștrii salută direcția trasată de noua lege: mai multă claritate, continuitate și responsabilitate instituțională, cu un accent mai ferm pe răspunderea agresorului. În același timp, ridică un steag roșu pragmatic: dacă evaluarea riscului de recidivă ajunge la instanțe nespecializate, fără instrumente standard și formare adecvată, putem obține exact contrariul a ceea ce ne dorim — protecție care depinde prea mult de norocul completului și de gradul de încărcare a acestuia.
Un articol semnat de: Lect.univ.dr. Maria-Beatrice Berna și avocata și președinta Asociației ANAIS Carmen Nemeș.
Citește aici integral (click pe text): Punctul de vedere al Asociației ANAIS față de amendamentele aduse de Legea nr. 232 din 12 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru completarea art. 158 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.