Punctul de vedere al Asociației ANAIS față de amendamentele aduse de Legea nr. 232 din 12 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru completarea art. 158 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penalRecentele amendamente aduse Legii nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice arată o preocupare a legiuitorului pentru asigurarea unei mai bune protecții a drepturilor victimelor prin afirmarea importanței solidarități interinstituționale în abordarea cazurilor de violență. Prin adoptarea Legea nr.232/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru completarea art. 158 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal[1] sunt schițate coordonatele esențiale pentru ca, prin consolidarea legii-cadru în materie (Legea nr.217/2003), să fie asigurată degravarea victimei de presiunea birocractică a înfăptuirii justiției.
O evaluare inițială a dispozițiilor conținute în Legea nr. 232/2025 arată preocuparea legiuitorului pentru protecția drepturilor victimelor prin clarificarea dispozițiilor incerte sau incomplete ale Legii nr. 217/2003 dar și accentuarea cadrului juridic privind tragerea la răspundere a agresorului. Deși Asociația ANAIS salută aspectele pozitive prognozate a fi puse în aplicare odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.232/2025 (evidențiate în rândurile de mai jos), ne menținem totuși prudența față de dispozițiile privitoare la transferul responsabilității în evaluarea riscului de recidivă din sarcina serviciului de probațiune în sarcina instanței de judecată conform argumentelor ce urmează a fi dezvoltate:
I.Dimensiuni constructive ale Legii nr.232/2025 : consolidarea protecției victimelor și intensificarea responsabilității autorităților publice în lupta contra violenței domestice
-Prima dispoziție[2] din Legea nr.232/2025 urmărește să consolideze protecția victimei pe două direcții de acțiune:
(1) prin extinderea protecției avansate de ordinul provizoriu emis de polițist în exercitarea atribuțiilor de serviciu până la activarea juridică a ordinului de protecție dat de instanța de judecată. Pentru acuratețe, este necesar să menționăm că și înainte de acest amendament, Legea nr.217/2003 asigura, în articolul 34, alineatul 7, protecția victimei în perioada cuprinsă între emiterea ordinului de protecție provizoriu (OPP) și emiterea ordinului de protecție (OP) însă formularea legală era vagă și suscita numeroase incertitudini: În situaţia înaintării ordinului de protecţie provizoriu potrivit prevederilor alin. (6), durata iniţială pentru care a fost dispus se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie, cu informarea agresorului despre acest fapt. Astfel, înainte de modificarea propusă prin Legea nr.232/2025, protecția oferită de OPP era prelungită de drept, în favoarea victimei ”cu durata necesară îndeplinirii procedurilor judiciare de emitere a ordinului de protecție”. Or, o atare exprimare este pasibilă de speculații și poate crea o stare de confuzie pentru victimele violenței domestice, având carențe de predictibilitate și previzibilitate. Prin noua formulare adusă de Legea nr.232/2025, se clarifică modul în care operează prelungirea duratei inițiale dispusă prin OPP și se arată că : durata inițială a ordinului de protecție provizoriu se prelungește, de drept, până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție.
(2) prin clarificarea modului în care operează informarea cu privire la extinderea ordinului de protecție provizoriu până la obținerea ordinului de protecție oferit de instanța de judecată: informarea trebuie realizată de procuror în relație cu unitatea de poliție care a emis ordinul de protecție provizoriu iar unitatea de poliție emitentă a ordinului de protecție provizoriu va informa persoanele vizate de respectivul ordin. Formularea legală anterioară amendamentului propus prin Legea nr.232/2025 (”cu informarea agresorului despre acest fapt”) era pe cât de laconică pe atât de interpretabilă, lasând neelucidate aspecte esențiale precum: (1) care este persoana/autoritatea în sarcina căreia cade obligația de informare (2) care este traseul instituțional ce trebuie parcurs pentru ca informarea să fie realizată efectiv. În formularea avansată de Legea nr.232/2025, aceste incertitudini sunt limpezite: Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.
-Abrogarea articolului 43 din Legea nr.217/2003- garanție pentru continuarea procedurilor de obținere a OP chiar și în situația în care victima renunță la judecata cererii
Articolul 43 din Legea nr.217/2003 (care a fost abrogat ca urmare a intrării în vigoare a noii legi nr. 232/2025) prevedea că victima avea posibilitatea de a renunța la judecată în situația în care cererea este formulată de către:
– procuror în temeiul art. 34 alin. (6) și art. 40 alin. (3) lit. (a) din lege;
–reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice, conform art. 40 alin. (3) lit. b) din lege și
– reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii, cu acordul victimei, conform art. 40 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 217/2003.
Propunerea abrogării articolului 43 își arată utilitatea pentru că protejează victima de pericolul de a fi supusă hărțuirii sau presiunilor de către agresor în sensul renunțării la judecată iar autoritățile judiciare sunt responsabilizate, având obligația profesională de a continua procedurile judiciare menite a garanta o protecție sporită victimelor violenței. Prin acesta își găsesc împlinirea în gestionarea fenomenului violenței atât principiul înfăptuirii justiției cât și abordarea bazată pe drepturile victimei.
-Instituirea unui regim sancționator disuasiv pentru agresori
Legea nr.232/2025 completează cadrul sancționator instituit de articolul 47 din Legea nr.217/2003 prin stabilirea unor sancțiuni mai aspre pentru agresorii care au antecedente penale în privința încălcării OP și OPP. Astfel, articolul 47 va fi completat cu un nou alineat având următorul conținut: ”(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție sau prin ordinul de protecție provizoriu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”. Dat fiind faptul că în practică există numeroase situații în care agresorii încalcă în mod repetitiv ordinele de protecție, instituirea unor pedepse disuasive reprezintă un instrument de protecție indispensabil pentru consolidarea siguranței victimelor. Scopul emiterii unui OPP sau OP este unul pur umanitar-protecția vieții, demnității siguranței și integrității victimelor astfel, punerea efectivă în aplicare a acestora nu poate fi separată de instituirea unor mecanisme coercitive clare. Formalismul trebuie să fie depășit în contextul în care statul trebuie să tindă către rafinarea instrumentelor de protecție a drepturilor victimelor; mai mult, statului îi revine obligația pozitivă de a garanta siguranța victimei prin mijloace proporționale cu gravitatea pericolului. Or, în termeni generali, conduita recidivistă este o marcă a periculozității făptuitorului iar în contextul special al nerespectării măsurilor dispuse prin OPP și OP emise pe fondul producerii actelor de violență domestică, periculozitatea făptuitorului este sporită.
-Completarea cadrului actorilor care pot solicita un nou ordin de protecție (procuror, reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice; reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei) dacă situația o impune
Completarea propusă de Legea nr.232/2025 în ceea ce privește articolul 48 din Legea nr.217/2003 vine să asigure simetria măsurilor juridice în scopul protecției victimelor violenței domestice. Astfel, înainte de amendamentul conținut în Legea nr.232/2025, situația juridică era următoarea: (1) ordinul de protecție putea fi solicitat de victimă (personal sau prin reprezentant legal) cât și de : procuror, reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice; reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei. (2) în cazul în care starea de pericol față de victimă persistă și după expirarea duratei măsurilor dispuse prin OP, doar victima putea solicita un nou OP. În acest caz, este evident un dezechilibru major între solicitarea inițială a OP (în care victima putea fi sprijinită, dacă este cazul, și de alți actori cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței) și solicitarea unui nou ordin de protecție (situație în care victima trebuia să își apere singură drepturile).
Noul text avansat de Legea nr.232/2025 repară această inechitate, amendând articolul 48 din Legea nr. 217/2023 în sensul în care victima să fie sprijinită în solicitarea unui nou ordin de protecție de aceiași actori care sunt menționați și cu ocazia emiterii inițiale a ordinului de protecție, asigurându-se o simetrie a măsurilor juridice care garantează protecția victimei: La expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată, instituțiile și persoanele prevăzute la art. 40 alin. (3) pot solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei protejate i-ar fi puse în pericol.
Această modificare legislativă nu se reduce la o simplă ajustare tehnico‑juridică menită să asigure coerența și simetria cadrului normativ privind protecția victimelor. Ea se legitimează, în mod substanțial, printr-o fundamentare umanistă, întrucât răspunde exigențelor unei protecții efective și integrale a persoanei aflate în situație de vulnerabilitate:
1. Diminuarea poverii procedurale asupra victimei – prin instituirea posibilității ca autoritățile și instituțiile competente să inițieze demersul pentru obținerea unui nou ordin de protecție, se recunoaște implicit că victima nu poate fi constrânsă să suporte, în mod exclusiv, presiunea juridică și administrativă a reluării procedurilor. Această soluție legislativă reflectă principiul echității și al protecției efective a drepturilor fundamentale.
2. Consolidarea responsabilității autorităților publice – modificarea impune un grad superior de implicare a instituțiilor statului, care devin co‑garante ale securității victimei. Astfel, se reafirmă obligația pozitivă a statului de a proteja viața, integritatea și libertatea persoanei, în conformitate cu standardele internaționale în materie de drepturile omului.
3. Consacrarea solidarității instituționale și sociale – prin această reglementare, legea ilustrează importanța cooperării dintre instituții, autorități și victimă, consacrând solidaritatea ca principiu juridic și moral. Spiritul legii reflectă un mesaj ferm că protecția împotriva violenței domestice nu este un demers individual, ci un angajament colectiv, în care statul și societatea își asumă împreună responsabilitatea de a apăra demnitatea umană.
II. O abordare critică în relație cu amendarea propusă în relație cu articolul 49 alineatul (2), litera c) din Legea nr.217/2003
Deși amendamentele propuse anterior sprijină protecția drepturilor femeilor suntem nevoiți să semnalăm un aspect care se poate dovedi contrar interselor victimelor. Astfel, Legea nr.232/2025 propune o modificare privitoare la revocarea unei măsuri dispuse prin OP care, în perspectivă, poate produce repercusiuni asupra victimelor. În esență, este propusă modificarea articolului 49 alineatul 2, litera c din Legea nr.217/2003 care reglementează condiția privind evaluarea riscului de recidivă în sensul în care evaluarea riscului de recidivă se poate face și de instanța de judecată în baza probelor de la dosarul cauzei în situația în care nu există o evaluare a riscului de recidivă realizată de serviciul de probațiune. Deci, ne aflăm în fața unei situații în care, pentru a decide asupra revocării unei măsuri dispuse prin OP, cerința privind evaluarea riscului de recidivă poate trece în competența instanței în lipsa unei evaluări realizate de serviciul de probațiune.
O atare modificare poate conduce la efecte negative pentru victime în baza următoarelor argumente:
-în prezent, sistemul judiciar national nu beneficiază de o ”jurisdicție a genului”, respectiv de instanțe/complete specializate în materie de violență bazată pe gen sau de violență domestică; de asemenea, nu există o obligație clar definită statutar prin care judecătorii au obligativitatea de a urma cursuri de pregătire inițială sau continuă în probleme de violență bazată pe gen;
-serviciile de probațiune sunt unități specializate în dezlegarea cazurilor care presupun evaluări de factură criminologică/sociologică/criminalistică precum aprecierea riscului de recidivă în cauzele de violență domestică, utilizând în acest sens instrumente și metode specializate care nu pot fi transferate mutatis mutandis în competența instanțelor de judecată;
-în cazul în care instanța de judecată este chemată să preia atribuțiile serviciilor de probațiune în ceea ce privește evaluarea riscului de recidivă, există riscul de subiectivism în dezlegarea cauzei de către instanță prin lipsa de corelare cu criteriile obiective de sorginte criminologică, criminalistică sau sociologică;
– din riscul de subiectivsm derivă și riscul de pronunțare a unor soluții contrare în spețe de violență domestică, acutizând starea de neîncredere a victimei în sistemul judiciar și descurajându-o în demersurile sale de a căuta o protecție eficientă prin obținerea de OP;
– riscul de suprasolicitare a instanțelor. Acestea gestionează deja un volum considerabil de cauze, iar atribuirea suplimentară a sarcinii de evaluare a recidivei ar putea conduce la diminuarea calității actului de justiție. O astfel de responsabilitate, dacă nu este susținută prin resurse adecvate și expertiză specializată, riscă să compromită atât celeritatea, cât și rigoarea actului de justiție;
-pot fi afectate principii esențiale care acționează în mod conjugat ca o garanție pentru protecția drepturilor victimelor:
legalitatea – prin lipsa unei fundamentări riguroase, măsurile dispuse pot fi percepute ca arbitrare, diminuând autoritatea și credibilitatea normei juridice;
proporționalitatea – fără o evaluare criminologică/criminalistică adecvată, sancțiunile aplicate pot depăși sau, dimpotrivă, pot să nu atingă nivelul corespunzător gravității faptei și periculozității agresorului;
predictibilitatea sancțiunilor – în absența unor criterii obiective de evaluare, se reduce transparența și previzibilitatea deciziilor judiciare, ceea ce afectează încrederea victimelor în sistemul de justiție.
III Modificarea articolului 158 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr.232/2025 propune introducerea unui nou alineat în conținutul articolului 158 din Codul Penal prin care se dispune ca în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe (articolul 193) și de vătămare corporală din culpă (articolul 196) săvârșite asupra unui membru de familie retragerea plângerii penale să nu producă efecte juridice.
Modificarea readuce în atenția legiuitorului vulnerabilitățile supraadăugate pe care le experimentează victimele violenței domestice în context familial, subliniind avantajele pe care le aduce lipsirea de efecte juridice a plângerii prealabile în consolidarea protecției victimelor violenței:
–Modificarea legislativă urmărește consolidarea mecanismelor de protecție a victimelor, prin înlăturarea posibilității ca acestea să fie supuse unor forme de constrângere, intimidare sau influențare în sensul renunțării la plângerea penală. În acest mod, se asigură o protecție efectivă, stabilă și independentă de eventualele presiuni exercitate de agresor, garantându-se că mecanismul penal rămâne un instrument real de apărare a integrității persoanei.
-Diminuarea impunității în cadrul relațiilor familiale. Datele statistice și practica judiciară evidențiază faptul că retragerile plângerilor penale se produc cu precădere în cadrul relațiilor de familie, unde dezechilibrele de putere, dependența emoțională și vulnerabilitățile socio-economice contribuie la perpetuarea comportamentelor violente. Intervenția normativă propusă contracarează fenomenul de normalizare a violenței domestice și reafirmă principiul potrivit căruia actele de agresiune comise în mediul familial nu pot fi tolerate și nu pot fi golite de consecințe juridice prin simpla renunțare formală la plângere.
-Promovarea interesului public. Infracțiunile de lovire și vătămare corporală implică costuri sociale considerabile, generate atât la nivelul sistemului medical, cât și la nivelul sistemului judiciar. Statul are, prin urmare, un interes legitim în sancționarea acestor conduite, având în vedere impactul lor asupra ordinii publice, siguranței comunitare și gestionării resurselor colective. Prin eliminarea efectelor retragerii plângerii prealabile, legiuitorul reafirmă că protecția integrității fizice și psihice reprezintă un obiectiv de interes general.
-Prevenirea blocajelor în desfășurarea procesului penal. În practică, nu sunt rare situațiile în care victima, după sesizarea organelor judiciare, refuză ulterior să coopereze, se sustrage sau este supusă unor presiuni exterioare. Dependenta exclusivă a procesului penal de voința persoanei vătămate poate conduce, în asemenea cazuri, la suspendarea sau la încetarea nejustificată a procedurilor și, implicit, la menținerea impunității. Noua reglementare permite continuarea acțiunii penale independent de retragerea plângerii, asigurând eficiența actului de justiție și consolidând protecția ordinii de drept.
Un articol semnat de: Lect.univ.dr. Maria-Beatrice Berna și avocata și președinta Asociației ANAIS Carmen Nemeș.
[1] A se vedea, pe larg, detaliile parcursului legialstiv la adresa:
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=22706. Menționăm că Proiectul de lege nr.432/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și pentru completarea art.158 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal s-a transformat, prin promulgare, în Legea nr.232/12 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României nr.1164/16 decembrie 2025.
[2] „(7) În situația înaintării ordinului de protecție provizoriu potrivit prevederilor alin. (6), durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.