Punct de vedere din partea Asociației ANAIS
Așa cum s-a arătat în punctul de vedere al Rețelei VIF, transmis anterior inițiatorului proiectului, în mare parte proiectul de ”Lege privind ordinul de protecție” se suprapune peste prevederile din Legea 217/2003, deoarece prin dispozițiile art. 1 alin. (2) pare că se adresează doar violenței exercitate între membri de familie, într-o nouă definire a violenței și o nouă cuprindere a sferei noțiunii de membru de familie, ceea ce va îngreuna aplicarea ambelor legi. Mecanismele din Legea nr. 217/2003 sunt unele funcționale, complexe, identificate prin prisma cauzalității specifice violenței domestice, care necesită și o intervenție de aceeași natură, multidisciplinară. În plus, așa cum sunt reglementate aceste mecanisme și cum sunt ele aplicate în majoritatea cazurilor, modelul românesc a devenit unul de bune practici pentru alte state europene și asiatice. De aceea orice intervenție legislativă în acest domeniu trebuie să aibă în vedere să nu aducă atingere unor mecanisme funcționale, care și-au dovedit utilitatea și eficiența.
Dubla reglementare, pe de altă parte, contravine prevederilor art. 13, 14 și 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a devenit un criteriu constant în analiza de constituționalitate. Măsurile de protecție din Proiectul de Lege privind ordinul de protecție (art. 5.1. si 12.1.) sunt parțial identice cu măsurile de protecție care pot fi luate prin Legea 217/2003 (art. 31.1 și 38.1). Ele ar putea face obiectul noului proiect de lege, cel puțin în parte, dacă acesta s-ar referi, așa cum se arată în expunerea de motive, la acele situații care nu sunt deja reglementate de Legea nr. 217/2003, adică violența diversă care poate fi exercitată asupra unei victime de către o persoană care locuiește în aceeași unitate locativă, dar nu este și membru de familie (rudă sau afin mai îndepărtat, coproprietar, chiriaș, vecin etc.), violența la locul de muncă exercitată de către un coleg, paznic etc, cea stradală exercitată de un străin sau de un cunoscut, cea cibernetică, în care agresorii își pot folosi identitatea reală sau una falsă.
Propunem ca viitoarea lege să se numească ”Lege privind ordinul de restricție”, instrument care există cu această denumire și în alte țări, și să se adreseze în mod specific oricăror forme de violență care nu au loc între membrii de familie așa cum sunt aceștia definiți de Legea nr. 217/2003. Denumirea distinctă a celor două instrumente (ordinul de protecție prevăzut de legea violenței domestice și, respectiv, ordinul de restricție, prevăzut de prezentul proiect de lege), ar permite atât victimelor, cât și profesioniștilor să identifice temeiul demersurilor făcute și o mai ușoară diferențiere, în contextul unei intervenții urgente, a instrumentului, procedurilor și măsurilor aplicabile.
În consecință, la art.1 alin. (2), în locul definiției membrului de familie (necerută ca necesitate pentru înțelegerea legii, diferită de cea prevăzută în art. 5 din Legea nr 217/2003, cât și de cea prevăzută în art. 177 Cod Penal), propunem următorul text:
art.1 alin. (2): ”Prezenta lege se aplică în toate situațiile în care victima și agresorul nu sunt membri de familie în înțelesul art. 5 din Legea nr 217/2003, precum și în acele cazuri în care, deși au această calitate, din orice motiv, nu sunt aplicabile măsurile de protecție prevăzute de Legea nr 217/2003”.
În lipsa acestei prevederi sau a unui text similar, introducerea unei noi definiții a membrului de familie ar crea confuzii în rândul profesioniștilor care vor lucra cu aceste dispoziții legale și, mai ales, în rândul victimelor ce pot beneficia de măsuri. De exemplu, dacă definirea diferită de cea din art. 5 din Legea nr 217/2003 a ”membrului de familie” ar rămâne în prezenta lege, polițiștii, puși în fața unei fapte de agresiune între membri de familie, ce chestionar vor aplica pentru emiterea instrumentului cu aceeași denumire (ordin de protecție provizoriu), în condițiile în care formele de violență din prezentul proiect sunt incluse în cele definite de art. 4 din Legea nr 217/2003, după ce criterii vor determina ce lege vor aplica și ce măsuri vor lua? Evident că temerea noastră privind efectul de demobilizare în aplicarea Legii nr. 217/2003 este justificată, iar OPP, un instrument energic, care se aplica în cele mai multe cazuri ca urmare a unei decizii ușoare, la care contribuiau metodologia clară și chestionarul de evaluare a riscului, va ajunge să-l plaseze pe polițist în dilemă în condițiile în care multiple prevederi din prezentul proiect se suprapun peste Legea nr. 217/2003.
Definirea în textul primului articol a noțiunii de membru de familie (care, din perspectiva Legii nr. 217/2003 include deja toți membrii de familie vizați de acest proiect), deturnează legea de la scopul său declarat, acela de a proteja și alte victime, care nu se află în relație de rudenie, concubinaj sau afinitate cu agresorul
Există alte contexte de locuire împreună în care se pot naște conflicte din însuși faptul locuirii, pe care, însă, dacă se păstrează definiția membrului de familie în textul proiectului, nu vor fi vizate de măsurile de protecție, deși con-locuirea ar putea crește riscul repetării violenței asupra victimei:
- Rudele sau afinii în grad mai îndepărtat, care locuiesc împreună,
- Chiriașii care locuiesc în aceeași cameră sau în același apartament și folosesc spatiile comune: baie, bucătărie, living etc
- Chiriașii care locuiesc împreună cu proprietarii
- Muncitorii cazați în același apartament /aceeași baracă
- Elevii/studenții cazați în cămine,
- Migranții care locuiesc împreună în spații de locuit din cele mai diverse etc.
Măsurile de protecție ar trebui diversificate și adaptate la ipotezele diverse în care se pot afla victima și agresorul. Evacuarea din/reintegrarea în ”locuința comună” nu poate să fie o măsură de protecție aplicabilă, de exemplu, colegului de muncă al victimei care exercită asupra acesteia acte de violență ori hărțuitorului care nu locuiește împreună cu victima. Or, tocmai situațiilor neacoperite de Legea nr. 217/2003 ar trebui să li se adreseze această nouă lege (hărțuitorul stradal, hărțuitorul de la locul de muncă, hărțuitorul cibernetic etc.). Pentru aceștia, însă, măsurile menționate nu au nicio aplicabilitate practică.
Pentru hărțuirea cibernetică/în mediul on-line în proiectul de lege nu există măsuri de protecție adecvate (cum ar fi suspendarea/blocarea temporară a anumitor tipuri de mesaje/închiderea conturilor, ștergerea informațiilor și/sau conținutului grafic intim publicat neconsensual, blocarea postărilor pe acel cont în viitor, ștergerea conturilor/IP-urilor folosite, interzicerea de a folosi una sau mai multe /toate tipurile de rețele sociale în mediul on-line etc.). În acest scop, al identificării celor mai potrivite măsuri, care să poată fi executate inclusiv în cazul inexistenței complianței agresorului, ar trebui consultați și specialiștii IT în rețele sociale, pentru a identifica mijloace de constrângere a agresorului, dar și metodele utilizate cu succes de realizare a unor intervenții în cazul violenței cibernetice cu ajutorul furnizorilor de internet sau al deținătorilor rețelelor sociale.
În ceea ce privește chestionarul de risc, este adevărat că prezentul proiect de lege indică doar niste criterii obligatorii care să fie avute în vedere la redactarea acestuia, însă este important să existe date certe în sensul posibilității redactării de către legiuitorul secundar/terț a acestui chestionar pe baza unor modele funcționale, a unor date rezultate din cercetări științifice care să asocieze prezența unor date cu un grad mai crescut sau mai scăzut de risc de repetare/agravare a violenței.
Reamintim că itemii din chestionarul redactat în aplicarea Legii nr. 217/2003 au la bază cercetări științifice riguroase, multiple, care au confirmat în mod repetat situații cu risc înalt de repetare, intensificare, multiplicare a formelor de violență, cum ar fi:
- Starea de gravidie și anul de după nașterea bebelușului;
- Anumite tipuri de violențe (de exemplu: încercarea de sugrumare, asfixiere, înecare etc.) sunt factori predictivi pentru un atac vital asupra victimei violenței domestice;
- Teama victimelor pentru viața lor se află în corelație strânsă cu existența unui pericol real de a fi vătămată grav;
- Separarea în fapt, discuțiile despre divorț sau divorțul recent;
- Deținerea unei/unor arme;
- Folosirea violenței demonstrative în mediul familial;
- Tentativele de suicid ale agresorului sau amenințarea cu suicidul etc.
Despre acești predictori specifici violenței domestice se poate doar bănui că ar putea fi valorificabili în același mod în cazul în care victima și agresorul nu sunt membri de familie. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că victima îl cunoaște pe agresor, motiv pentru care este capabilă să dea o multitudine de informații despre comportamentul acestuia, antecedentele sale de violență, faptul posesiei de arme, tentativele de suicid ale acestuia sau amenințările cu suicidul (de asemenea un predictor înalt pentru un atac hetero-agresiv grav), situații care nu se regăsesc în cazul hărțuitorilor stradali ori cibernetici necunoscuți, unde victima nu poate oferi prea multe informații care să se constituie la evaluarea gradului de risc.
Calitatea de membru de familie dintre agresor si victimă avută în vedere de Legea nr. 217/2003 a permis valorificarea modelelor legislative existente, inclusiv în ceea ce privește chestionarul de risc și metodologia de lucru pentru polițist (modelul austriac, spaniol, ceh etc).
Expunerea de motive a prezentului proiect de lege nu se referă la funcționalitatea altor modele legislative, nu a identificat state în care există un OP pentru situații de agresiune din partea unor persoane care nu sunt membri de familie ai victimei. Un studiu de drept comparat este absolut necesar, pentru identificarea modelelor de intervenție a poliției prin OPP, dar și a instrumentelor de evaluare a riscului adaptate.
Redactat de Corina Voicu și Giulia Crișan