”1 an aniversar de la începuturile
obținerii sinelui”
Interviu și poveste de Crina Marina Mureșanu
pentru Asociația ANAIS
Povestea Dianei este prima din seria poveștilor Din Gradina ANAIS pe care ne pregătim să le prezentăm: poveștile unor femei care s-au redobândit pe ele și a lor libertate. Le prezentăm din diferite motive ale fiecăreia dintre ele pe care vă invit să le aflați singure/singuri.
Această inițiativă a apărut în urmă cu mai multe luni și a fost discutata în grupul de femei care au fost sprijin una pentru cealaltă. Interviurile sunt realizate cu femei pe care le-am întâlnit în ultimul an la grupul de sprijin al Asociației ANAIS. Poveștile sunt realizate pe baza experiențelor, a discuțiilor atât de la grup, cât și din afara grupului, și a unor interviuri repetate cu câteva dintre aceste femei.
Am scris această poveste, și pe cele care vor urma, prin prisma femeii trecute prin astfel de experiențe, căreia îi este greu să-și înfrunte gândurile, să le retrăiască, însă într-adevăr, procesul de vindecare/recuperare/dobândire de sine este un proces care ne regăsește pe fiecare în momente diferite. Unele dintre noi ne aflăm încă în acest proces cu partenerul, altele am reușit să mergem cu noi pași, lăsând în urmă relațiile care ne-au provocat viața.
Este un privilegiu pentru mine să am posibilitatea să le redau poveștile și le MULȚUMESC să mă pot bucura de deschiderea lor atunci când îmi împărtășesc cele mai dificile detalii ale experiențelor lor de viață și de eliberare.
Și neapărat… inițiativa este un cadou pentru minunata echipă ANAIS, încerând să dăm înapoi o mică parte din ceea ce primim… MULȚUMIRI, vouă!
*
Cu căștile în urechi, cu aceleași melodii pe care le ascult de câteva luni pe ”repeat”, ba o muzică ambientală, o manea sau Whitney Houston – nu ați văzut așa play list (zău!), ajung cu ușurință la blocul Dianei. Cunosc zona și mă simt bine aici, am urmat liceul de la o stradă distanță.
Până să intru la ea, mă surprind că vorbesc singură, pe stradă, pentru că sunt hotărâtă să fac acest interviu poveste, însă totodată sunt și temătoare pentru asumarea publică pe care o va implica…Povestea este a Dianei, presărată însă, pe alocuri, cu reflecții proprii.
Așa că, o dată cu povestea Dianei începe și povestea mea și a altor femei deschisă către public. Este primul meu interviu realizat în cadrul acestei inițiative de a (ne) scrie poveștile, poveștile femeilor de la Grupul de Suport ANAIS. Înainte de a începe, recunosc că această inițiativă m-a scos mult din zona mea de confort și m-a făcut să reflectez asupra propriei stări, povești și situații. Deși fiecare femeie are povestea ei unică, doresc să surprind tiparele situațiilor în care ne-am aflat.
Diana și eu știm că avem multe în comun, este o Soră Aleasă. Adică acea persoană pe care ti-o alegi ca sora în viată (și o să vă mai povestesc cu altă ocazie și mai multe despre bucuria de a îti alege surori 🙂 Nu știu nici cât de empatică voi fi și, câteodată, mă omoară durerea… Același gen de durere despre care voi vorbi și cu Diana.
Ne-am încheiat lucru pe ziua asta și prind și mai mult curaj să constat că atunci când mă primește în sufrageria ei, amândouă devenim nerăbdătoare să avem această discuție, de data asta cu un reportofon lângă noi.
~Scriu povesti lungi. Sugerez, chiar vă și invit, să vă luați un ceai alături și să lecturați cu bucurie! Este o scriere despre viață și emoții, uneori un exercițiu despre cine suntem și ce avem imediat lângă noi.~
**
Imediat ce ne postăm în canapea, cu o privire fermă și energică, Diana îmi și spune, într-un fel în care vrea să mă asigure, că a rămas fix în urmă. Îl visam în fiecare seară și mă gândeam că nu voi putea depăși. Acum, îmi ies la suprafață tot felul de dorințe pe care mi le-am suprimat.
– Îți vine să crezi? Merg la dansuri, zumba și bachata, îmi zice Diana.
Vrea să își facă și tatuaj și zâmbind spune că intenționează să își facă tatuaj chiar dacă sora ei se arată nu prea încântată. Chiar îmi doresc. Ies la suprafața tot felul de chestii despre mine și sufletul meu. Nici colegilor de la serviciu, care au cunoscut-o în starea în care era în vară, nu le vină să creadă ce mult s-a schimbat și au încredere în ea. Sunt niște oameni care te susțin. De când am plecat de acolo, am dat doar peste oameni frumoși, cu suflete frumoase, care vor să te ajute.
Ne facem calculul și găsim că a plecat din casa de familie din luna martie 2017, în aprilie și-a început specializarea în cosmetică-unghii, în august, cu multe emoții, era deja angajată, iar în septembrie era înscrisă în clasa a noua, învățământ la distanță. Nu a mers la liceu până acum. A picat inițial și când trebuia să repete admiterea, în familie a avut o întâmplare tragică care a determinat-o pe mama ei să o mute pentru un an cu bunica ei, undeva prin Ialomița, căci nu avea cine să aibă grijă de ea.
“Diana, asta e! Te sacrifici!”, i-a spus mama ei. Rămâne să dai la anul pentru liceu.
Pentru el am renunțat la liceu, zice Diana, căci în acel an l-a cunoscut pe fostul soț și au devenit iubiți. Era prima ei relație mai lungă, de câteva luni și i se părea wow! Când s-a apropiat să mă înscriu la liceu, el a început preventiv să îmi spună: “Ce? Te duci la liceu? Păi, tu îți găsești pe altul acolo!”. În mintea mea de copilă, 15-16 ani, am vrut să îi demonstrez că nu este așa. Nu mă gândeam la mine, mă gândeam la el. Mama ei i-a tot spus că nu e bine, însă a lăsat-o să decidă, fiind genul care te lasă să te lovești ca să vezi singură unde ești.
19 ani de relație, dintre care 7 ani de prietenie și 12 de căsnicie.
Deodată, ne uităm una la alta și începem să râdem. Ne dăm seama amândouă că a doua zi este 1 martie. Se face un an de când ea a plecat de acasă și puțin peste un an pentru mine. Pare și mult, pare și puțin… De fapt, pe 1 martie am vrut să plec și nu am putut, măi! El trebuia să plece într-o delegație. Planul ei era să revină de la lucru în noaptea aia, să ia copilul și să vină la București. Însă el nu a mai plecat în seara aia, ci a doua zi, în 2 martie.
– Diana, când ai știut că vei pleca?
– De multe ori. Ah…
Cu luni dinaintea plecării de acasă, după mutarea în casa lor, au început bătăile și să îi scoată ochii cu prostiile despre care îi spunea amanta lui. A început să o lovească din ce în ce mai des, pe lângă înjurături și vorbe urâte pe care i le adresa:
Curvă
Panaramă
Zdreanță
Nu ai șolduri late
Nu ești blondă
Nu faci pe aia, pe aia
Futu-ți morții mă-ti
Fi-r-ai a dracu!
Și câte nu mai zicea!… Nimic nu îi convenea.
Și cu Diana împart nemulțumirile repetate primite față de culoarea părului meu din partea fostului partener și pe ideea că eu nici acum nu mă văd (încă) brunetă, o întreb dacă ar vrea să fie blondă. A! Nu m-ai văzut acum câteva zile. Râdem că s-a revopsit pentru că la sugestia colegelor din salon a încercat și alte nuanțe de culoare pentru păr.
Nu zicea niciodată nimic în privința copilului, că nu avea ce să îi reproșeze. Nici în celelalte privințe nu avea ce să îi reproșeze, însă, crede ea, după cum i-a și spus, ajunsese cumva să nu o suporte. Nici să mă audă, nici să mă vadă. Pentru că în momentul în care nu mai suporți pe cineva, îi găsești nod în papură, ești nemulțumit în privința acelei persoane.
Sunt curioasă și o întreb dacă el consuma alcool: Nu consuma alcool deloc. Toate astea le făcea absolut conștient, ceea ce este și mai grav. Mă lovea când îi convenea lui.
Îmi redă o întâmplare când el i-a dat un dos de palmă, fix peste gură, de i-a spart buza. Abia se mutaseră în casa lor; se terminase butelia de la aragaz. Diana s-a dus la stația de încărcat butelii, cu mașina lor. Era seară. Ar fi putut să se ducă el, că era bărbat, nu să merg eu seara. S-a dus, a luat singură butelia din mașină și a mers la el să îl roage să o monteze. “Pune-o tu, fă! Ce nu știi?” Ea a mers și a montat butelia, însă la puțin timp a început să miroasă a gaz. Nervos nevoie mare, că trebuie să scoată el butelia să o verifice, cu ea lângă el, să îi dea nu știu ce avea nevoie să umble acolo… Băi, și când mi-a dat una peste gură, că nu știu să verific butelia… Băi, și ce mi-a dat! Și te doare în suflet, că este fără motiv. Te doare sufletul. Am plecat de lângă el. Atât.
Nu am apucat să îi împărtășesc ca este nevoie de multă putere să o iei de capăt în fiecare zi, când atât de multe de dus, și că admir ceea ce a realizat.
Îi pare rău să constate că și copilul simte asemenea unei lipse de sinceritate a tatălui față de el: Copilul nu are și nu a avut nicio treabă cu taică-su. Diana spune că tot timpul a fost ea și copilul, tatăl fiind adiacent, în mintea tatălui, eram eu cu el, copilul era adiacent. Cred că, oarecum, el era gelos pe copil. O competiție cu copilul. Nici nu simt că exagerez. O simțeam.
În momentul în care a venit copilul, totul a căzut dramatic între ea și fostul soț, crede Diana. L-a perceput întotdeauna pe fostul soț ca fiind nepregătit pentru copil, deși aveau mulți ani de relație, doar ea a fost cea care și-a dorit copilul. Diana și-a dorit un copil dintotdeauna. Cu toate acestea, însărcinată fiind, el a bătut-o, spunând că nu e copilul lui și ”să mergi să îl dai afară!”. Nu vrei să știi ce sarcină am avut… Nu m-am bucurat de sarcina mea. Îl vedea și în perioada aceea că nu îi pasă, continua cu cealaltă femeie. Nici când au botezat copilul, nu s-au apropiat unul de altul.
Ca să vezi câtă umilință mi-a dat, mi-a spus:
“Din momentul ăsta nu mă mai apropii de tine. Nu mai îmi trebuie. Poți să faci ce vrei tu.”
“Ce ți-am făcut?!? Înseamnă că ai pe altcineva… Că nu poți să stai în abstinență, după cum te știu!”
“Ei, ești tu nebună!”
Îmi vorbea cu o scârbă… Știi cât m-a durut? Nu vrei să știi cât a durut…
Pentru Diana, evenimentul organizat cu ocazia botezului copilului a fost un car de nervi. În ziua aceea, Diana a auzit cum fostul soț îi spunea unui prieten: ”Asta îmi trebuia mie acum, botez!”. La moțul copilului, el doar a venit la petrecere. Ea s-a ocupat de tot. Când invitații au venit, el s-a dat de-o parte cu nasul, sau o certa că nu este în stare să îndrume oamenii. El era ca musafirii, nu organizator. A stricat tot! Ca și la nuntă. Au tăiat vițel, porc… Bucătarul lucra de 2 zile, că au făcut nunta la cort, cum se face la țară. Să ajute și el?! Nu. În ziua nunții a spus: “Eu nu mai fac nici o nuntă! Mergi și spune-i bucătarului să plece.” Nu vrei să știi cât am plâns în ziua aia! Și nu înțelegeam de ce așa. ”Măi, omule, ai cheltuit o poală de bani… Îi pierzi tu, că sunt ai tăi, însă este și familia ta, familia mea, care au depus niște eforturi.”
La o săptămână de la nuntă a aflat că el avea amantă. Asta, în condițiile în care în seara dinaintea nunții fusese plecat, cică la barul din sat; a venit plin de semne, supt. Tot gâtul lui era plin de semne. Nu credeam… nu credeam. El avea pe cineva și mie îmi era greu să cred că el, cum îl cunoșteam eu îndârjit, femeia să fie doar a lui, el era pornit pe chestia asta. Pe mine m-a început el și atât… După, plin de el, el îi spunea și că umbla cu fete mai tinere care se luptau între ele care cum să rămână cu el. Eram șocată. Ține minte și acum, că aveau o Dacie Supernova de culoare roșie. O punea mereu să îi facă curat în mașină și ea găsea numai păr blond. La un moment dat, îi spunea: “Îi jupoi părul sau năpârlește fata?”
Atunci Diana a plecat pentru prima dată de la el, o săptămână.
Cât de proastă să fiu și să nu renunț atunci? Parcă trăiam viața altcuiva. Îl iubeam atât de tare, atât de tare… că nu vedeam pe nimeni. Nu vedeam… Nu realizam ce se întâmplă cu viața mea și cât de rău pot să ajung. M-a vrăjit, nu știu ce și cum… M-am întors, deși el continua cu toate, cu iubitele… simțeam. Îmi era rușine de mama mea. Stau și rabd acum, îmi ziceam, că m-am întors ca o cretină, deși toată lumea îmi spunea că el nu se va schimba.
A doua oară a plecat de acasă când avea copilul 11 luni. Prin iunie. A stat la mama ei. În timpul ăsta, omul a fost la mare, și-a vândut verigheta. Nu știu ce a făcut cu ea. Verigheta nu a purtat-o niciodată. Ironic, Diana completează: El e șofer. Face pene la mașină și își agață verigheta, își rupe degetul. Ok… Știi ce zic? El era “free”. O avea pe slava Isaura pe plantație. El a venit să o ia, însă ea nu a vrut. El a forțat ușa și a intrat în casă, însă mama ei apucase să îi spună: “Diana, închide ușa la dormitor!” și nu a ajuns la ea. Însă scena era mai de grabă de efect, zice ea. Nu voia decât să se remarce cumva, ceva tam-tam, nu să o ia acasă… El de acolo a plecat la mare cu iubita lui. După 3 săptămâni… s-a pomenit cu el prin fața blocului. Atunci, era hotărâtă să nu se mai împace cu el. O aveam pe mama, pe sora mea. Își zicea: Sunt multe în situația mea, însă o dau eu înainte cumva.
Și vine… Când îl vede: jerpelit, cu un dinte căzut, jegos. Ah!…
– Ce cauți? De ce ai venit?
– “Eu nu pot să stau fără tine și fără ăsta mic!”
– Pe bune? Păi, dacă faci ce faci, cum să stau cu tine?
Zi de zi a venit în fața blocului. O pândea, nici nu putea să iasă. Ține minte că într-o zi a ieșit cu mama ei și cu cel mic, să cumpere ceva. S-a pomenit cu el în spate lor, a luat-o de mână. Își spusese că acolo nu se mai întoarce.
Nu știu nici eu. Băi! Mi-a promis… Și are, așa, un talent și un papagal să te vrăjească… Bine, atunci erau încă sentimente din partea mea, nu mă rupsesem ca acum. Sentimentele nu s-au dus o dată. S-au dus de-a lungul timpului. Nu am mai avut nimic și aia e, am putut să mă rup! Nu știu de ce erau sentimente după atâta timp și după câte îmi făcuse… Sunt multe chestii care nu mi le amintesc, dar știu că a făcut multe, multe care m-au durut foarte mult.
– “Vin să stau cu tine aici, la mama ta în București și ai să vezi că nu știu ce și nu știu ce”, îi zicea el Dianei.
– Băi, omule! Să zicem că îți mai acord o șansă… Însă nu începi să mă toci la cap, să mergem din nou acasă, să începi cu gelozii.
Mereu a fost gelos. El le făcea și ea le trăgea. El umbla cu altele, însă el era sfânt și eu călcam pe alături. Așa a fost întotdeauna. După această împăcare, să vezi ce tată era prin parcuri. Câteva luni. S-a hotărât să plece pe tir prin străinătate. Nu simțeam nimic mai bine. El a revenit la vechile obiceiuri: că el nu suportă să stea la București și același tocat la minte și gelozii. Sora Dianei era și ea cu un băiat de la țară, au stat vreo 7-8 ani împreună. Însă ea era tare pe poziții. El șîi spunea să meargă acolo, ea zicea că nu și nu. Ei i s-a luat de el… Diana zice că de băiatul ăsta îi scotea mereu ochii cât a fost 3 luni plecat, deși ei doi erau prieteni foarte buni. Cică eu nu aveam cum să stau fără sex. Râde.
Rămâi blocată! Însă nu vrei să știi ce teamă îmi era când îl suna ăla… îi vedeam privirea. Ai făcut ceva cu el! Nici nu mai zicea nimic, îl vedeam eu și știu că în mintea lui bolnavă el era convins că eu am avut ceva cu ăla și cu alții.
Însă tot el era cel care uneori o trimitea cu acel bărbat după piese pentru mașina lor sau după alte treburi de-ale lui. El doar îi spunea și eu executam ceea ce el îmi spunea. Pe bune? A fost bărbatul sor-mii atâția ani de zile, cum să merg eu cu el?
Eu am avut ambiția, firea asta a mea… am vrut să îmi păstrez demnitatea și să nu fiu arătată cu degetul. Demnitatea mea de femeie, am vrut să mi-o păstrez. Băi, sunt măritată! Ce îmi face bărbatu-miu, îmi face și celălalt. Adică, nu văd de ce ai călca strâmb într-o căsnicie, atât timp cât ai un partener lângă tine. Ți l-ai ales, ți-l asumi. Așa am gândit eu întotdeauna, însă el nu. Mă judeca prin prisma faptelor lui. El făcea și automat făceam și eu.
Degeaba explica Diana că nu este așa și aducea argumente și dovezi clare, negru pe alb. La un moment dat, i-a propus să se caute la cap. I-a spus că merge cu el. Își făcea tot felul de scenarii legat de infidelitatea ei, de ajunsese Diana să nu mai plece de acasă nici până la magazin fără copil și pe încă cineva, din familia lui. Eram prizoniera lui și a ideilor lui. Tot timpul îi spunea: “Ai făcut tu ceva! Nu ai cum să nu fi făcut! Nu ai cum!” Îmi spune că a lucrat ca vânzătoare, a lucrat și ca menajeră, cu un timp de lucru flexibil. Dacă venea mai devreme de la lucru – de ce am venit; dacă întârziam – de ce am întârziat. Întotdeauna era ceva. Mereu a avut fel și fel de scenarii… Ținea de SF ce spunea, prostia întruchipată. Nici replica nu aveam la prostiile ce le spunea.
Diana spune că mereu i-a spus fostului soț: Vrei pe altcineva? Eu nu te țin legat de mine! Fă cum vrei! El spunea că nu vrea…. Da, nu voia. Pentru că eu eram menajera. Cum să se ducă nespălat? Cum să se ducă necălcat? Ce se mai parfuma!… Să vezi ce mă punea să îl pensez, să îi epilez pieptul. Pe bune?! El avea nevoie de ea în sensul ăsta, nu eram soție. Oarecum, aveam un contract. Certificatul ăsta de căsătorie ajunsesem să îl consider un contract.
Cu toate că s-au acumulat multe, avea ieșiri violente în privința ei de fiecare dată în fața copilului. Copilul meu era speriat, traumatizat. Îmi era o așa milă de el… când vedea că mă înjură, că mă lovește… pentru chestii pur și simplu de nimic. În ultimile 3-4 zile cât a stat în casă cu el, înainte de plecarea lor, continua să o lovească. De câte ori mă lovea, copilul era de față. Odată, copilul era în pat, împreună cu nepoțelul lui și a lovit-o, trântind-o lângă pat. Imediat au început copiii să țipe. Ce om să faci așa ceva? În casă era și un meseriaș care le punea parchet în sufragerie. De față cu el înjurată și… Nu vrei să știi, umilință în halul ăsta! Nu vrei să știi! Și când au stat cu părinții lui și la bunica ei se întâmpla. Nu erau de față, însă asistau indirect, zice Diana. Părinții lui erau de partea ei, știau ce fel de femeie este. Niciodată nu au fost de partea lui, au ținut cu ea. De altfel, nu își iubea părinții, nu știa cum să iubești pe altcineva. Nu cred, știu sigur asta. În timp, relația s-a deteriorat între ei doi și reacțiile violente, de orice fel, s-au accentuat.
Ca să îi demonstreze lui că ea nu l-a înșelat, și mai ales cu un tip pe care îl băgase amanta lui pe gât, a mers chiar și la poliție, unde femeia să vină și să spună de unde rahat a auzit ea că Diana a avut pe cineva. La poliție, femeia a spus că nu mai știe cine i-a spus. Pe bune?! Când îmi aduc aminte, nici nu îmi vine să cred! Îmi era frică de el. Mă amenința tot timpul. Voiam să îi dovedesc că nu este adevărat.
Recunoaște cât de greu a fost să meargă la poliția locală, la polițiștii pe care îi cunoștea. A mers că să demonstreze. Să demonstreze că nu este adevărat că ea l-a înșelat. Mai mult, la poliție a fost însoțită și de sora lui. Niciodată nu am fost singură la o discuție, am luat-o cu mine pe sora lui. Nu mă crezi pe mine, pe sora ta trebuie să o crezi, că este sora ta. Dacă aș fi călcat în străchini, sor-ta nu ar fi ținut cu mine, ține cu tine. La poliție, i-au scris o declarație, bineînțeles că fără număr de înregistrare, însă a aflat după că polițiștii au sunat-o pe femeie pentru ceva declarații… Ea se arata deranjată de faptul că fostul meu soț este cel care nu o lasă în pace.
– Tu știai de amanta fostului tău soț?
– Aflasem…
– Mai știa cineva?
– Da. ”Toată lumea” știa. Toată lumea știa dinainte, în afară de mine. Am aflat la o săptămână de la nuntă, în 2005. Cine crezi că mi-a spus?!… Nașa mea! Și nu am crezut! Nu am crezut că el poate umbla cu ființa aia.
Era o femeie măritată, cu un copil, stătea în alt oraș, dar el trecea tot timpul pe la ea. El umblă cu ea de mai bine de 13 ani, timp în care fiecare s-a căsătorit, au făcut copil separat. În momentul în care umbla cu ea mai mult, Diana simțea, se vedea. Lipsea de acasă, își ținea telefoanele ascunse și totodată, mai avea și alte iubite pe lângă aceasta.
În toate aceste detalii, Diana râde și spune:
– ”Shocking”! Ca în filme!
– Hai, mă, Diana! Ce mai este ”shocking”? Încep eu, începe aia, începe aia…
Diana se tot gândește dacă nu cumva situația produsă dinaintea plecării ei de acasă a fost premeditată de ei, ca el să scape de ea și de copil. Prima dată, cu 2 luni înainte să plece, el spunea că l-ar fi sunat cineva cu număr ascuns și că nu vrea să își dea nume ca să nu se ajungă la omoruri, însă este cineva care îi cunoștea bine pe amândoi. Diana crede că a fost teatru de la început... Nu înțelege nici acum dinamica celor întâmplate. Nu știu cum, dar simțeam ca și când ei sunt mereu cu un pas înaintea mea. El îi dădea detalii care nu se justificau și împreună le disecau. Și totuși, el continua să le susțină… Mai mult, posibil nici el să nu fi crezut ceea ce susținea, știa cine sunt. Zicea că ea iese noaptea din casă, la amanți, când copilul dormea. ”Tu sigur m-ai înșelat cu un prost din sat!”, îi zicea.
Asta făcea el, nu făceam eu. De parcă eu putea să las un copil de 5 ani singur în casă și să plec să îmi fac de cap. În condițiile în care copilul și acum simte când mă ridic de lângă el. Vrei să mă crezi că am ajuns să cred că are ceva la cap? Am ajuns în punctul în care să cred că nici el nu știa ce voia.
Într-o zi i-a spus să își facă bagajul și să plece, ferm, după ce a lovit-o. Să plece din casa lui, fără copil. Știa însă că ea nu va pleca fără copil, că asta era imposibil. Avea o privire de ziceai că voia să mă omoare. În fiecare seară, când Diana venea de la servici, îl vedea cum se schimba la față.
– Înțelegi? Știi sentimentul ăla când ești scârbit? Când vezi că cineva se uită cu scârbă la tine, îl simțeam din privire. El era scârbit.
– Tu cum erai?
– Nu vrei să știi. Mai rău decât el.
Îi era foarte mare frică de el. Simțeam toate la un loc: că mi-o iau, că mă înjura, că îmi vorbește umilitor. Nu vrei să știi cum îmi vorbea!
Cel mai mult o deranja că totul era de față cu copilul lor. De fiecare dată. Îi atrăgea atenția de fiecare dată, însă eu eram de vină, că îl provocam. Dacă nu ripostam, de ce tac; dacă vorbeam, mă înjura și mă amenința cu bătaia.
Am trăit viața altcuiva. La mine, era un coșmar. Un vis din care nu mă puteam trezi. Nu știam ce să cred. Nu mai făceam legătura între situații. Și eu, de obicei, am intuiție… nu pot să înțeleg nici acum, când mă gândesc – rar ce este drept – ce rahat s-a întâmplat, de ce am ajuns în umilința asta.
Îmi arătase fotografiile făcute de mama ei în zilele când a venit la ea. Și mie mi-a rămas în minte fața palida, ștearsă a Dianei. Peste față nu i-a dat, crede că i-a plesnit un vas de sânge, din cauza nervilor. Toată fața dreaptă era vânată. Semnul de pe picior îl are, încă se mai vede și după un an. Nu știe cum i-a făcut-o… chiar nu știe. Pe față era toată zgâriată, căci își băgase unghiile pe fața ei și a tras. Aici, și îmi arată fotografiile cu vânătăile de acum un an, eram în pat când m-a apucat. Și a strâns… nu mai voia să îmi dea drumul. Altă vânătaie o are de la lovitura cu telecomanda… Ce crezi că făceam atunci? Îi masam tălpile, căci era ritual masat de tălpi în fiecare seară, din cap până în picioare. Veneam de la muncă, orice aș fi făcut eu toată ziua, el era obosit și trebuia să îl masez. Râde, însă râde liniștită și împăcată. Continuăm cu fotografiile și vânătăile și îmi arată și o altă lovitură, unde i-a dat cu piciorul, tot în timpul acelui masaj. La un picior ea îl masa, cu celalalt picior el o lovea. O apuca și o strângea. La pozele astea… mama ei plângea și le făcea, spunându-i că a rămas traumatizată pe viață și de câte ori veneam la ea, aveam privirea asta, rătăcită.
Diana lucra cu sora lui la un fast-food în București, făceau naveta împreună, cu mașina lor. Plângea și îi spunea surorii lui: Nu mai suport!… Nu îmi vine să mor, că am un copil de crescut și nu am cui să îl las. Lui taică-su nu am cum să îl las. Nu mai suport și ajung la balamuc. Pentru ce? Că sunt nevinovată! Ea știa tot. Sora lui știa tot, știa când o bătea. Îi arată vânătăile de pe ochi, zgârieturile de pe frunte, vânătăile de pe mâini. Pentru ce? Nu mai stau cu el!
Colegele de la muncă ajunsese să îi atragă atenția: ”Pleacă, ce vrei să faci? Vrei să te omoare ăsta în casă?”. Și așa a făcut.
Într-o seară a sunat-o plângând pe mătușa ei și a întrebat-o dacă o primește la ea cu copilul. Atunci voia să plece de acasă, când avea el deplasare din localitate. Chiar în seara în care își plănuise plecarea, el a sunat-o și i-a spus că deplasarea lui s-a amânat pentru a doua zi. Pentru 2 martie 2017. A picat magazinul ăla pe mine. Trebuia să îl mai suport încă o seară. Nu îmi venea să cred că trebuia să îl mai suport încă o seară. Tot în seara aceea, mătușa ei le-a spus mamei și surorii ei, plecate în vacanță în Spania, situația Dianei. Sora ei, cu sângele urcat la cap, îi scrie un mesaj pe Facebook fostului soț și îi spune: ”Dacă te mai atingi de un singur fir de păr din capul ei, te bag în pușcărie!” Când Diana a auzit despre mesajul surorii ei către fostul soț, i-a fost frică să mai meargă acasă în seara aia. Nu avea voie să spună nimănui ce aveau ei acasă, ce pățește ea. Îi spunea asta. Nu i-a spus nimic de mesaj și nici el nu a spus nimic. Nu știe dacă a văzut sau nu mesajul. Cand îl vedeam că pune mâna pe telefon, înlemneam. Îi era teamă că descoperă ce vrea ea să facă, să plece. El îi spunea: ”Dacă ești nevinovată, rămâi; dacă ești vinovată, pleci!” Automat, în momentul în care eu voiam s plec, eram vinovată. Ce era în mintea lui, era în mintea lui și atât.
În seara de 1 martie 2017, tocmai atunci, el i-a spus că și el și-a dat seama că ea are dreptate. Subit, se liniștise.
– Auzi, mă, Diana, ai primit și tu un mărțișor?” Era 1 martie.
– De la el, niciodată. În 19 ani, niciodată un mărțișor. De 2 ori, de ziua mea, cadou. Când am împlinit 18 ani, după ce mi-a dat un pumn în burtă, și nu mai țin minte exact, însă ceva după nunta noastră, că eram eu suparată că are amantă. De ziua mea, de 8 martie. Mărțișor, nu; bătaie da.
Își amintește însă buchețelul minunat de flori, de 10 lei, primit anul trecut de la băiatul ei, buchet cumpărat din pușculița lui, împreună cu mama ei. I-a scris și un bilețel: „Mami, te iubesc mult! Ești totul pentru mine.” Mama ei l-a sprijinit, că nu știa el, însă pe Diana a înmuiat-o. 5 minute am stat cu privirea nemișcată la acel buchețel.
În ultima seară petrecută în casă cu fostul soț, a luat copilul de la fosta soacră, însă copilul era foarte speriat. Începuse să urle că el nu vrea acasă, că este taică-su și iar o va bate. Ca de obicei, Diana ajungea la 11 noaptea acasă și cum ajungea, punea de masă, îi pregătea baia soțului. În seara aia, s-a culcat la 3-4 dimineață. De dimineață, s-a trezit când trebuia el să plece în deplasare. Nu pot să uit liniștea aia. A trebuit să mă culc cu el, în cea mai mare scârbă. Nu mai puteam. Nu mai puteam.
În sâmbăta aia, trebuiau să meargă să cumpere corpuri de iluminat pentru casa lor. Ea îi spunea ”Da, da!”, însă el o vedea fără entuziasm și îi atrăgea atenția, însă ea nicio secundă nu i-a dat de înțeles că va pleca. Cum a plecat el din casă, a început să își strângă lucrurile. Cum a plecat! A luat xbox-ul copilului, latop-ul și niște haine. Cam atât. Nimic altceva. Ce a nimerit, doar să plece mai repede. S-a dus la mătușa ei și își amintește și acum cum el a sunat-o în jur de ora 17.00. Stabilise clar cu mătușa ei să îi spună de la început: „Am plecat, nu mă căuta că nu mă găsești.” Exact așa i-a spus. Nu i-a zis altceva decât: ”Fă, tu ești vinovată!”. I-a spus că nu este și i-a închis telefonul. Închis a fost. A scos cartela cu totul.
Plângea, tremura. Cu copilul după ea.
A mers la vărul ei acasă și de atunci… de atunci are o nouă etapă în viața ei. În seara aia, fostul soț a fost la mătușa ei, a intrat forțat în casa ei și i-a cerut să verifice prin casa ca să vadă dacă ea este acolo. Nu crede că putea să facă scandal. Și dacă făcea… Nu este relevant.
Nu mai vorbeam cu el. Nu voiam să îl văd, să îl aud. Nu mă interesa nimic.
Prima noapte nici nu a dormit. Era bulversată.
– Te-ai fi întors în momentele alea?
– Nu! Niciodată! Niciodată. Rabd orice, numai aia nu. Niciodată! Niciodată nu mai m-am gândit să mă întorc.
Îmi spune că imediat în perioada aceea, doar atunci, i se făcea dor de el. Nu de rutină sau altceva, își amintea lucruri frumoase, lucruri pe care își mai putea aminti… Însă instantaneu îi reveneau cele urâte, care cu mult le depășeau pe cele bune. Balanța înclina foarte mult spre lucrurile rele și nu se mai puteau compensa.
Și-a băgat demisia de la munca, zilele acelea. Își dorea să muncească, să iasă din rutina, să își câștige banii ei.
Despre Asociația ANAIS a aflat de la o doamnă la care mama ei și ea făceau curățenie. Ea îi știa situația și cu ea se sfătuise anterior când o acuza de adulter. ”Băi, nu este ok. De ce să pună cuvântul alteia înaintea cuvântului tău?”, îi spunea. Ea a îndrumat-o către ANAIS, spunându-i să meargă acolo și să se țină de treabă! Își aduce aminte că prima dată a mers la sediul ANAIS împreună cu sora ei și băiatul. A mers pentru că acolo se oferă psihoterapie și suport juridic, că fac chestii mișto pentru femei în situații ca mine. A mers la toate ședințele individuale oferite, și de cele grup. Adela de la ANAIS, psihoterapeuta cu care ea a lucrat, a făcut-o să înțeleagă unde a greșit ea.
Am crezut că mă duc acolo să îmi depășesc momentul de criză. Am obținut cu mult mai mult decât m-am așteptat. În timpul ședințelor am ajuns singură să mă întreb: ”Eu unde am greșit?” Seara, stăteam și mă întrebam… Într-o relație, când totul se termină, nu este doar unul de vină. Nu am greșit față de el înșelându-l, nu am greșit față de el vorbind urât, cu nimic din ce el mă acuza. Am greșit pentru că m-am anulat pe mine în favoarea lui. O femeie care nu se respectă, nici bărbatul de lângă ea nu o respectă. Asta este concluzia mea și nu știam asta. Tot ce sunt eu ca și individ, nu am fost nimic în relația cu el. I-am dat lui putere de decizie în privința trupului meu, în privința comportamentului meu, în privința tuturor deciziilor care puteau conta pentru mine ca individ.
Scoate vinul, Diano! Sărbătorim un an de la plecarea de acasă! Amândouă! îi zic. Râdem cu o bucurie ce nu reușesc sub nici o formă să o pot surprinde acum, cu ajutorul cuvintelor. Însă vă pot spune că Diana și-a propus ca atunci când se pronunță divorțul să își cheme rudele, verii și pe toți care îi cunosc povestea, în curtea micuță a mătușii și dea o mare petrecere!
Diana își dă seama ce a trăit, însă greu îi vine și ei să creadă. Parcă îi vine greu să creadă și cât a evoluat într-un an de zile, după ce a stagnat atâta vreme… A fost redusă la cratiță. Redusă drastic! Să nu văd altceva decât cratița și gospodăria, pe el și atât. Să trăiesc pentru el. Am o bucurie specială pentru Diana de acum și nu doar că îi înțeleg sentimentele deja trecut, de confuzie și blocaj (adică, chiar le înțeleg…), însă uitându-mă la ea, limbajul ei, exprimarea și atitudinea ei le găsesc uimitor de frumoase și după cum spune ea: se vede că eu aparțin aici și nu acolo.
Îi spun că îmi este și mai clar, după ce am întâlnit-o pe sora și mama ei, cât sunt de speciale și minunate toate trei!
Mi-am dorit foarte mult să trec peste situație. M-am rupt. M-am rupt complet. Nu mai îmi trebuie.
Înainte de plecarea din 2017, a mai fost plecată de acasă de doua ori, însă niciodată nu a fost la fel de decisă. Începuse să îi spună și lui că de data asta, când va pleca, plecată va rămâne. Îl întreba recent: „De ce crezi că stau cu tine? Că nu ești bărbatul ideal. Nu ești perfect. De ce să stau cu tine? Dacă aveam pe cineva, plecam. Știi bine cum ești și cum te comporți cu mine.” El îi răspundea că stă pentru că aveau împreună casa.
Mă uitam la el și îi spuneam că nu dau 2 bani pe ce e acolo și că dacă plec, am plecat și atât, chiar dacă e munca mea acolo. Tot timpul am muncit… cu toate că mă trăgea mult înapoi din cauza geloziilor lui.
Diana nu consideră că are pentru ce să facă partaj acum.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, eu fac. O să mă ridic și mă mut într-o casă a mea. Îmi doresc și o să pot. Ce am lăsat acolo, o să mai fac. Liniștea mea, cum sunt acum, valorează de mii de ori față de ceea ce am lăsat acolo. Casa de acolo, a ajuns în paragină. Cine să întrețină? M-a lăsat în pace, nu mă mai caut. Asta este tot ce îmi doresc acum.
După plecarea de acasă, o perioadă a continuat să locuiască în casa vărului ei, într-o zonă retrasă a Bucureștiului, ca să nu o găsească. A fost foarte greu să îl înscrie la școală pe copil, după plecarea de acasă. A căutat câteva școli înainte, chiar și unde stătea vărul ei. Între timp a vorbit cu niște avocați și aceștia au sfătuit-o ca primul lucru pe care îl face să fie înscrierea copilul la o școală. După ce a analizat situația, a decis că nu are rost să înscrie copilul la o școală în zona locuinței vărului ei, pentru o lună sau două, căci nu avea în plan să stea la vărul ei prea mult.
Trebuia să mă așez undeva. Ce o să poată să îmi facă? M-am gândit: asta e! Dau ochii cu el, vine, mă vede în față și vede că s-a terminat tot și asta e!
S-a mutat la mama ei și a căutat școala cea mai apropiată. Direcțiunea școlii i-a spus inițial că da, îl primesc pe copil. Diana bănuiește că după ce conducerea școlii a analizat într-un fel situația i-a spus că nu mai sunt locuri să îl mute acolo. O întrebase de ce vrea să îl mute, iar ea le-a împărtășit că este un caz excepțional, că pleacă de la un tată abuziv, că nu au mai putut frecventa școala anterioară și că nu are cum să țină copilul acasă. Când a mers la școala cu carnetul de note al copilului, la a doua programare, căci îi ceruse să vadă nota la purtare a copilului, directoarea de la școală nici nu a mai dorit să dea ochii cu mine. De data asta, directoarea adjunctă a întâmpinat-o; i-a spus că nu mai sunt locuri. Măcar asumă-ți. M-am simțit respinsă și eu și copilul meu. Au direcționat-o către o altă școală în cartier, care este mai departe de casa lor. Acolo l-au primit. O întreb de ce a spus despre situația ei și a copilului. Așa am fost sfătuită de avocați, pentru că nu primesc transferuri în timpul semestrului, decât în cazuri excepționale. Ori asta, am considerat că este un caz excepțional. În continuare, Diana își dorește ca în vara să îl transfere pe copil la școala apropiată, distanța mică de casă le facilitează stresul și mersul neînsoțit către școală a copilului.
Școala la care este înscris acum copilul a cerut o declarație scrisă și de către tată, fără notar, fără nimic, că este de acord să îl transfere de la școala la care era, la această școală. Inițial, el nu a vrut, însă l-a luat mama Dianei:
– “Păi, înseamnă că nu ții la copilul tău! Diana nu se mai întoarce, să îți intre bine în cap! Copilul pierde anul și va repeta anul, din cauza ta. De transferat, tot îl transferăm.”
– ”Să facă Diana declarația și să o semneze tot ea!”
Diana spune ferm că ea nu ar fi făcut asta și că nu poți să știi niciodată cum poate ulterior el să spună că nu a scris nimic, nu a semnat nimic. A venit. Tatăl a venit să semneze declarația. Atunci a trebuit să se vadă cu el.
Continui să o ascult. Îi așa de faină și se exprima cu așa ușurință, concis.
În noiembrie 2017 a depus și actele de divorț. Discutând cu o clientă a salonului la care lucrează, avocată, căruia voia să îi ceară un sfat, s-a oferit să îi ofere servicii pro-bono de la compania ei. Când a depus cererea de divorț, nu vrei să știi cum mi-a redat cheful de viață. Nu știu… a fost ca și când s-a luat ceva de pe umerii mei, m-am simțit ușurată. Are impresia că se întârzie foarte mult iăn această procedură de divorț și custodie și chiar a fost nerăbdătoare să știe primul termen acordat, să știe dacă el are avocat sau dacă a făcut întâmpinare. De principiu, rudele lui i-au transmis din partea lui că el nu se va prezenta la primul termen dat chiar luna asta, martie 2018.
Nu știa în ce constă un divorț și a tot sperat că fostul soț va fi de acord cu notarul. Toate încercăm varianta de înțelegere amiabilă. A vorbit și cu el despre asta, folosind însă telefonul mamei ei, ca să nu afle numărul ei, să nu mă terorizeze cu telefoanele. I-a spus că doar își dorește divorțul, să meargă la notar și să nu stea prin tribunale. Să plătească el jumate, ea jumate din cei aproape 1.000 de lei necesari. Aș plăti eu tot, numai să scap de el… Le rămâne doar să se înțeleagă în privința copilului, a programului de vizită și divorțul durează 30 de zile. Asta e. Însă el refuză să mai vorbească cu ea, pentru că nu vrea divorțul. Diana nu a mai insistat pe ideea de notar. Până la urmă, s-a dovedit mai utilă varianta judecătorie, dificilă pentru ea, nu neapărat mai ieftin.
Eu voiam varianta la notar ca să se termine mai repede, era mai rapid. Nu mai simplu. La notar nu era simplu și nici confortabil pentru mine pentru că trebuia să îl văd și să vorbesc cu el. Mie îmi crează repulsie. Dacă mă vedeam cu el, încerca să mă convingă să îl iert și să mă întorc, să îl iert și să îmi promită marea cu sarea. Și mă enerva maxim. Maxim. Știam că sunt minciuni. De câte ori a promis chestia asta?! Ce? Te schimbi instant după ce am plecat în 2017? Nu există. Nu vreau să vorbesc cu el, venea cu același texte.
Nu mă crede pe cuvânt. Îmi spune că se simte nerespectată de el căci ea îi spune decizia ei, însă el nu o ascultă. Însă situația a ajuns ca Dianei să nu îi mai pese. El a fost chiar recent la mătușa ei și se făcea că plânge pe acolo. Mătușa însă i-a spus: “Băi, dar totul este legat de tine? Eu vreau! Eu nu știu ce?!” El, el, el… Dar eu?
Spune că după câteva încercări de a o contacta, fostul soț a încetat să o mai caute. Mie mi-a convenit! Încă era o teamă… Sor-mea tundea bărbați și dacă suna, le auzea vocea. Era oful lui, că ea lucra cu bărbați și îmi dă și mie. Și aveam teama asta, că vă gândi despre mine că am pe cineva, pentru că așa a gândit mereu despre mine, că am câte unul, doi trei, patru-cinci o dată.
– Diana, asta este prin vara trecută. Acum cum gândești?
– Nu îmi pasă. Chiar nu îmi pasă. Ba chiar mi-am pus și poza pe contul de Facebook, ca știi că nu voiam să mă găsească.
Au găsit-o pe Facebook rudele lui, i-au trimis cerere de prietenie. I-a refuzat din prima. Sora lui, când s-a întâlnit cu ea, a întrebat-o:
– “Auzi, Diana, dar nu tu ești pe Facebook cu numele ăsta?
– Ba da.
– “Și de ce nu vrei să fim prieteni?”
– Păi, de ce să fim? Sunteți rudele copilului meu. Cu mine nu mai aveți treabă.
Rudele au încercat prin tot felul de metode indirecte să intre în contact cu ea: să le dea numărul de telefon, să se întâlnească. Nu. Nu am de ce.
Când a considerat ea că este gata din punct de vedere financiar, să meargă cu divorțul la notar, prin octombrie 2017, se gândea și: Doamne, poate nu accepta notarul! Să nu fiu nevoită să vorbesc cu el. Avocata a asigurat-o că în instanță nu trebuie să vorbească cu el. El stă într-o parte, ea într-o parte. Însă știa și că prin copil o poate ataca. Și temerea ei era că… dacă decideau un program de vizită, el se putea reinstala în viața ei, a lor.
A cerut divorț în instanță, cu culpă exclusivă, din cauza lui, vizită la copil o dată pe lună. Nu a cerut custodie exclusivă, căci se dă doar în cazuri excepționale. Însă se gândește serios să ceară schimbarea capătului de cerere, căci vrea să aibă custodie exclusivă. Eu vreau să o cer. Ce se poate întâmpla? Să nu mi-o acorde instanța. Nu îi iau rolul lui de tată, vreau doar confort să îmi cresc copilul. Știe cineva la câte a asistat copilul ăla? Cine știe cât de greu îmi este… să muncești, să calci și să speli, să îi vorbești copilului? Avocata spune că îi trebuie dovezi solide, să alăture eventual mesaje prin care tatăl nu este de acord cu ceea ce ea propune pentru activitățile copilului. Însă Diana nu poate lua legătura cu el, căci nici el nu vrea să vorbească cu ea, limitând subiect la divorțul lor. Partea urâtă este că trebuie să faci și pe detectiva. Ori eu nu am nici timp, nici dispoziția necesară să o fac. Însă o să fac asta, o să mă ocup să îmi clarific cu el acest aspect de custodie.
Acum, sunt nerăbdătoare. Divorțez. Am avut ritmul meu. Am simțit când s-a terminat totul între noi, însă acum am doar chestii administrative cu el. Nu știu dacă este simplu sau nu, nu știu când se va termina divorțul… Știu doar ce îmi spun avocații. Asta este! Când se va termina, se va termina. Ideea e că eu am început și că va trebui să se termine.
Are o bluza draguță pe ea și o întreb dacă este nouă. Este o bluză nouă, nu mă opresc din cumpărat haine. Râdem atât de zgomotos împreună, că ne luăm seama. Ne dăm seama și că amândouă avem și ruj rosu aferent… fără de care nu se iese din casă. Regulă! Dianei multe femei îi spun acum că este o tipă sexy. Și așa mi s-a părut de când am întâlnit-o, chiar dacă în unele întâlniri menționa 19, 19, 19… 19 ani de căsnicie. Te făcea să te uiți la ea și să te întrebi ce este cu acel 19? Să arăți așa bine și totuși să ai experiența asta? Așa este Diana.
– Multe femei îmi fac complimente. Am ajuns la concluzia că un compliment venit din partea unei femei este de milioane de ori mai valoros decât un compliment venit din partea unui bărbat. Știi de ce? Pentru că o femeie nu o să ajungă să îi facă un compliment altei femei dacă nu crede asta, vine din suflet. E mai de încredere și îmi dă mai multă încredere și mie. Bine, și când vezi că întorci priviri… îmi dă încredere. Mi-a crescut încrederea în mine și încep să îmi dau seama că valorez. Că valorez ca aspect, însă și ca om.
– Si nu stiai asta? o intreb.
– Știam că valorez, însă nu neaparat ca și aspect. Ai văzut fotografiile de când am plecat de acolo.
Încă de când o cunosc, de aproape un an, constat că îmi menționează femeile din jurul ei, cu impact în viața ei și o întreb dacă femeile au ajutat-o. Cine empatizează, este alături de tine. Sunt femei care nu empatizează. Știi, Ana, șefa mea, inițial îmi spunea:
– “De ce ai stat? Atât de proastă ai fost să stai atâția ani?”
– Nu e chiar așa. Nu de prostie stai.
Diana spune ca ei nu i-a fost greu să explice, deși nu este plăcut să explici. Anei i-a spus, a înțeles. Nu a fost nevoie să repete la nesfârșit. Cum să spun eu? Ana a înțeles. Și au înțeles și bărbații, colegii ei. Îmi dă un exemplu de la locul ei de muncă, că atunci când o altă femeie avea probleme cu soțul ei, o coafeză de care erau încântați, avea experiență și pricepere, colegii bărbați se arătau că o înțeleg și o susțin.
Unele femei se ajută între ele, altele nu. Sesizează că unele femei au o gândire despre ele ca fiind cea mai ce, trebuie și merită să fie respectată, este cea mai frumoasă, este pionul principal… Diana zice că la un moment dat crede că este o gândire foarte bună, că te ferește de suferință. Cred că este bine să îți bagi picioarele în toată lumea! Apreciază și că poți greși față de unii, e drept… Însă mă gândesc că poate fi o gândire foarte bună în momentul asta, pentru mine. Psihoterapia m-a făcut și mai profundă.
Nu știu cum să cred… Bărbații sunt bărbați. Nu îi crezi pe cuvânt.
Credea că nu o să poată să facă altceva cu alt bărbat, nici măcar să vorbească. Nu credea că va fi așa deschisă. M-am rupt complet de el. Îmi spune că are un bărbat în viața ei cu care comunică activ online și cu care se simte confortabil să vorbească și să fie deschisă într-o posibilă relație. Când acesta a întrebat-o despre trecutul ei, ea i-a răspuns, în mare:
– Vin după 19 ani de relație, 12 ani de căsnicie, cu violență pe toate planurile.
– Adică?
– Încep să enumăr: violență fizică, psihică, verbală… nu știu. Mai e ceva? Violență sexuală. Nu te gândi că am rămas cu traume, adică că… Nu sunt nebună!
Când îi spunea cele de mai sus, Diana se gândea că el va crede despre ea că a rămas afectată încă. I-a spus că a făcut ședințe de psihoterapie individuală și i-a spus și ce facem la psihoterapia de grup, i-a spus și despre această poveste și evenimentele la care participăm împreună.
– Să nu te gândești că sunt nebună! Pe mine psihoterapeuta, Adela, m-a ajutat să trec peste frica de atunci, eu sunt cât se poate de bine!
– “Nu te gândi că eu cred asta!” îi zice el.
Aseară însă i-am spus din nou că eu sunt bine. Eu trebuie să mă asigur că el mă percepe bine. Și i-a spus că o înțelege, că știe că mulți bărbați sunt nebuni și că nu este genul care cataloghează pe cineva, mai ales pe ea. Diana începe să râdă și îmi spune că după aceste conversații, când el îi răspundea mai greu la mesaje, ea intrase în panică și se gândea că el poate îi pune o etichetă, că am făcut eu ceva de am fost în situația respectivă.
– Hei, ce faci? Te-ai speriat? Ai fugit?, îl întreabă Diana.
– “De ce să mă sperii? De tine? De tine nu fug.”
– Credeam că te-am speriat, de cele ce ți-am povestit seara trecută.
– Cu trăirile tale? Nu mă sperii de asta. Niciodată.
– Mda… Însă poate zici că am rămas cu sechele sau mai rău, zici și tu: A făcut ea ceva de a bătut-o ăla. Este des întâlnită asta.
– “Nu, nu sunt genul ala!!!! Știu cât de nebuni sunt unii bărbați, așa că nu am cum să spun așa ceva!”
– Ok. Mulțumesc că zici asta!
– “Pupici!”
Ea i-a spus despre faptul că nu mai vorbește cu fostul partener, că nu se mai văd și nu are treabă nici cu copilul. Ce ne-a rămas sunt lucruri doar administrative, adică divorț. Se pare că a înțeles.
O întreb dacă doare cum te poate percepe un posibil partener, ca o victimă, “a fost o persoană slabă care nu a acționat”, cum zice și ea. Suspiciunea că nu a acționat. Nu poate să spună că este ca o durere, însă simte că este câte un pic din toate: că nu ar fi suficient de bună pentru un nou partener, că are traume. Am o frică… Că este posibil să spună: Asta de ce nu a acționat atâția ani?
Lumea nu înțelege, lumea nu știe. Cine nu a fost acolo, cine nu a pățit, nu înțelege. Nu știi ce înseamnă frica, frica de moarte. Mie îmi spunea: dacă te știi nevinovată, stai cu mine, dar dacă ai făcut ceva, te rog să pleci! Automat, eu dacă am plecat, înseamna că am făcut ceva. Și el îmi spunea și că: Dacă ai făcut ceva, fi sigură că te omor! Oricum o dădeam, nu era bine, căci eu nu eram în avantaj nicicum. O frică semănată ani de zile, în care el îți spune același lucru. Te gândești că vrei să pleci, însă ești ținută în menghină. Ai o frică pe care lumea nu ți-o înțelege.
Diana îi spunea fostului soț: tu ar trebui să mă protejezi, iar mie îmi este frică de tine să stau cu tine în casă, îmi este frică să nu mă înjuri, îmi este frică… Când venea de la muncă, după 14 ore de lucru, stat numai în picioare, era frântă de oboseală. Mâinile o dureau atât de tare, că nu putea să adoarmă de junghiuri la ele; îi amorțeau, îi înțepeneau. El o trezea uneori în timpul nopții să îi aducă apa și dacă comenta, spunea că are pe altul. Trebuia să execut ceea ce îi cerea… Acolo era frica. Mai avea zile când se mai liniștea și îi zicea că o să se schimbe situația, că o să fie ok, mai ales în zilele de vară, când putea să iasă afară, mai vorbea și ea cu cineva.
– “De ce ești așa de fericită? Te înțelegi cu amantul?“
– Când era suparată, în gândurile ei: Dar ce, fă, te-a supărat ăla?
Eram urmărită de frică. Îmi era frică să fac orice, că el automat urmărea asta. Diana spune că plecarea ei, faptul că nu a mai vorbit cu el, nu l-a mai văzut, nu a mai tocat-o, frica nu mai este.
Frica de moarte m-a îndemnat să plec. Am ajuns într-o frică atât de puternică, că am preferat să vină și să mă urmărească, decât să mă lovească și să mă omoare. Nu am plecat de frica bătăilor, ci de frica morții, căci la cum se comporta în ultima perioadă, la forța aia a lui, îmi dădea una și mă punea jos. Am plecat pentru că nu mai puteam duce psihic ceea ce se întâmpla, ceea ce îmi spunea.
Convinsă, Diana spune: cuvântul doare mai rău decât palma. Îi spunea și lui asta. Ca o cârpă eram, simțeam că șterge cu mine pe jos și peste care calcă după.
Nu, nu îi mai plăcea nimic Dianei. Nu se mai îngrijea, hainele ei erau doar ceea ce nu îi mai plăcea surorii ei, nu își cumpăra chestii niciodată pentru ea. Și eu contribuiam la asta, căci refuzam chiar eu să iau, ca să păstrez banii pentru casă. Ea gestiona banii pentru casă, făcea piața, însă tot ea era și cea care trebuia să îi justifice pe ce cheltuia, că doar amenajau casa. Lui îi era rușine cu ea, dar nici nu avea voie să se aranjeze, să se machieze. O lăsa doar să își îndrepte părul. Îi era rușine cu ea pentru că nu era blondă, că nu are fundul cum îi plăcea lui. Nu mai știu nici eu de ce îi era rușine, dar știu pentru că simțeam întotdeauna rușinea lui, cum mă ignora în public, cum stătea la distanță de mine…
Râd cu Diana despre ce poate să ne ofere viața nouă și îmi spune că se simte bine și mândră de ea despre cum este acum. Se bucură că multe femei îi spun că arată sexy și este de părere că multe femei nu spun altor femei că arată bine și de aceea se simte și mai bine când i se spune ei… Nu mă simt forțoasă… mă simt împăcată cu trecutul meu. Aia a fost și nu o să mai fie. Sunt liniștită, nu regret nicio secundă nimic. Continuăm să râdem. Râdem cu gurile până la urechi: Ce să regret? Șmotrul care îl făceam în fiecare zi și nici nu se vedea?
Nu eram femeie. Eram doar folosită în sex. Așa m-am simțit. Eram mijlocul de a se elibera de frustrările lui, de gândurile lui. Mă simțeam atât de folosită! Nu ai idee. Nu știu de unde atâta lene. De unde atâta nepăsare? Eu eram folosită. Își făcea treaba, ceau și la gară!
Evoluție, acesta este cuvântul care simte că o descrie pe ea de un an încoace. A redevenit femeie. În căsnicia ei nu era considerată o femeie, căci Diana socotește că o femeie trebuie protejată și că de o femeie trebuie să ai grijă. Păi eu?! Eram precum sclavele pe plantație, cum erau folosite la muncă și la sex.
– Cum este să revii la mama acasă?
– Doamne, am ajuns acasă! Acum pot să spun că am revenit acasă, că am simțit că sunt acasă. Acum mă simt tânără, ca la 25 de ani ți cu multe resurse: emoționale, fizice, ceva … fresh. Deși când am revenit mă simțeam și arătam ca la 50 de ani. Arătam foarte rău, debusolată. Un om care nu știe încotro să o apuce și i se vede în priviri.
Uneori, Diana are impresia ca și copilul preia din comportamentul tatălui. Când se supără, face exact ca el, poate cumva posesiv și cu solicitări multe la adresa ei. De ce să îi dau un maieu necălcat?? În prezent, Diana frecventează cursuri de dans și îmi spune că fiul său i-a spus că nu vrea ca ea să meargă, că dansează cu alții. I-am spus ferm că nu este corect să spună asta față de mine, să nu o mai facă. Ca să ajute în depășirea situației lor, chiar și copilul a avut sesiuni de psihoterapie.
Mama ei i-a propus să stea acasă, să aibă grijă de copil, căci ea câștigă cât să mănânce, să se descurce zilnic. Diana însă intrase în panică. Unde mă duc? Cine mă va băga în seamă? Nu sunt proastă, însă nu am școală. Cine se uita la mine și îmi dă o mână de ajutor? Întrebări întotdeauna alăturate unei temeri de orice. Nu se vedea stând doar acasă. Îi venea greu. Nu avea stare să stea acasă, pe cârcă mamei. Desigur, ce putea să facă acasă, altceva decât mâncare și să calce? Voia să iasă din zona asta.
A stat și s-a gândit… Ce ar vrea să facă? Ce ar fi pentru ea? A ales zona beauty. Deși a dorit inițial să facă de acasă, să își gestioneze propriul timp, după s-a gândit: nu are prietene, prin anunțuri online sunt greu de prins cliente datorită absenței unei experiențe a ei pe o clientelă deja formată… Diana zice că te învață baza la cursuri, nu și secretele meseriei, pe care le deprinzi pe parcurs. Astfel, a zis că cel mai bine este să se angajeze la un salon, pentru că iese din casă, într-o colectivitate, interacționează cu oameni și consideră că nu își permite să stea să se gândească la ce a fost. Și aia a fost.
Profa ei, cu o situație similară cu a ei, despre care a simțit asta și a pus-o să îi promită că o va ajuta să se angajeze. Și așa a făcut. Inițial, a fost propusă în altă parte pentru un loc de muncă, însă a venit la cursurile lor, Ana, șefa actuală a Dianei. Ana a decis să o bage direct pe cliente, deși nu își făcuse tot training-ul necesar; avea încredere în Diana că se va descurca. Își amintește că prima manichiură clasică i-a luat 2 ore jumătate, deși acum nu acordă mai mult de 40 min. Îmi era așa de teamă! Nu vrei să știi cum este la început, într-un domeniu nou. Și eu îmi amintesc când îmi scria prin vară că muncește din greu și se simte epuizată, ultima clientă o termină și la 10 noaptea, deși multe cliente sunt grăbite. Acum însă se pregătește să înceapă cursuri de perfecționare, a început să meargă și acasă, la cliente; nu stă în baza salariului, unde este plătită la procent.
După ce s-a angajat a fost la mare, cu mama și sora ei, cu băiatul. Nu mai știe când a fost ultima dată la mare înainte de anul trecut. Nu îmi aduc aminte. Diana se gândește câteva secunde și spune că o singură dată a fost cu fostul soț la mare… și anul trecut. Nu îmi vine să cred! Nu aveam sigur copilul, deci mai mult de 10 ani. Iar ne ia râsul, același, acum însă discutând despre ce bine e să mergi la mare!… Măi, nu a vrut să mă scoată, așa era!… Închis, încrustat. Nu voia să iasă, să interacționeze cu oamenii în prezența ei. El avea curse la mare, el mergea la mare, la munte și de regulă, însoțit, după cum Diana a aflat ulterior. Eu eram menajera.
La mare, în 2017, a fost puțin stresant, obositor pentru Diana, căci copilul o bâzâia să stea numai în apă. Nu era prima dată când copilul a fost la mare, a mai fost de 2 ori cu familia ei. Însă era pentru prima dată împreună cu Diana.
– Cum asa? De ce nu ai mers și tu cu ele?”, o întreb.
– Nu am avut voie să merg cu ele, deși toate costurile erau asigurate de către familia mea. Copilul a avut voie să meargă, fără să contribuim noi cu nimic. Prefera să lase copilul fără mama lui la mare… deși nici pe mama mea sau pe sora nu le suporta. Însă nu și eu.
“Îți găsești pe cineva!”, îi spunea fostul soț. Automat, ăsta era motivul. Eu tot timpul aveam pe cineva, ce naiba! Acesta era principalul motiv: ce să caute la mare fără el, ce să caute ea oriunde în altă parte fără el?!
De la atâta mare, a venit neagră! S-a bronzat de la cât a stat în apă cu copilul. Ar fi vrut să se relaxeze mai mult. O întreb dacă a ieșit și seara la plimbare. Păi, unde? Râdem și îmi spune că nu putea să plece nicăieri, băiatul iar începea să bâzâie. Unde să plec eu și el să stea? El nu poate să doarmă fără mine. Și acum are aceste reacții, nu adoarme fără mine lângă el. Asta e!
A ajuns într-o seară mai târziu de la serviciu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când s-a organizat un eveniment de tip Secret Santa pentru colegi. I-a spus copilului dinainte: “Măi, mami, am să ajung mai târziu, însă tu nu trebuie să stai după mine. Trebuie să dormi! Eu am să vin lângă tine…” El doarme greu și cu ea, se fâțâie, vorbește, abia reușește să îl culce. Nu știu nici eu ce să fac și cum să îi găsesc ritmul.
A trecut un an de tranziție pentru mine și acum cred că urmează un an de acomodare la noua mea viață. Să mă acomodez mai bine cu mine și noul meu statut, la noua Diana. Am început să capăt încredere în mine, ca femeie și sunt convinsă că am multe greutăți, însă le iau mai ușor. Nu mai vreau să mă stresez și sunt conștientă de puterile mele.
Pe plan profesional, învață încet și sigur și vrea să ajungă cât mai sus. De obicei, când își propune, realizează. Așa a fost întotdeauna.
M-am deschis. Mi-am dat voie să mă deschid oamenilor, pentru că eu împrumutasem de la el judecata față de oricine la prima vedere, de a eticheta și respinge, fără să fiu deschisă cu nimeni. De fapt… nici nu știu dacă am preluat, cât am fost forțată. Nu aveam voie să mă aproprii de nimeni, fie el bărbat, fie femeie. Nu aveam voie să mă înțeleg nici cu părinții lui sau sora lui. Nu aveam voie. Mi-am dat voie să fiu eu acum.
Diana vrea să fie comunicativă și deschisă. Speră la cât mai mulți prieteni și timp să își facă prieteni, poate să aibă și o nouă relație, să meargă în vacanță prin Santorini, Grecia, dacă tatăl îi va da voie cu copilul.
Și așa este Diana. Așa o simt și eu. În 8 martie este ziua ei. Este și ziua ei de naștere. Este perfect să mă sărbătoresc cu povestea. Eu sunt împăcată cu trecutul meu li nu îmi este rușine. Mi-a făcut bine să spun. Am simțit că dacă nu vorbesc, o să îmi fie rău.
Cu toate acestea, îi spun că mă gândesc că uneori simțim putere să spunem, uneori ne consumăm și ne epuizăm prin faptul că suntem judecate. Rămânem de această dată cu entuziasmul apariției primei povești, a Dianei și al ei.
Abia aștept să fie citită!