Luni – Vineri: 09.00 – 17.00
0736.380.879

Apasă aici dacă vrei să ieși rapid din pagină!

EXIT

Click aici sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!

Text explicativ pentru butonul Click sau tasta ESC

am înțeles

 

Când te gândești la Crăciun poți vizualiza liniștea unei familii, bucuria de a fi împreună, colindele din fundal, bradul, cadourile și entuziasmul copiilor. Însă nu în toate familiile este așa. În fiecare an, pentru una din trei femei*  sărbătorile înseamnă jigniri, urlete, lovituri. În fiecare an, sute de copii sunt speriați de certurile și agresiunile din familie.

Noi credem că orice femeie și orice copil merită dreptul la siguranță, înțelegere, grijă și iubire.

Există însă femei care asociază sărbătorile cu lipsa de putere în a rupe durerea, singurătatea și tristețea. Femei care își amintesc furia partenerului și trăiesc cu frica să nu se iște un nou scandal din nimic. Femei și copii care au nevoie de sprijin și care merită să ducă o viață liniștită.

Anul acesta, tu poți schimba povestea. Ajută-ne să le ajutăm, să le redăm încrederea în forțele proprii. Să le arătăm că există viață și fără frica zilei de mâine, că pot să fie independente, că pot să își protejeze copiii, că pot să zâmbească din nou. Că nu sunt singure.

Parte din activitatea noastră este să oferim suport specializat cum ar fi consiliere socială, psihologică și juridică, dar și acces în grupuri de sprijin victimelor violenței. Susținem toate aceste servicii prin proiecte și finanțări pentru a nu implica niciun cost financiar din partea lor.

În cazurile de violență, victimele sunt cel mai adesea izolate de cei care pot să le ofere ajutor: fie ei prieteni, familie sau alți apropiați, ceea ce le face să se simtă singure și lipsite de speranță. Anul acesta, fii alături de ele și sprijină centrul nostru de consiliere. Încă din 2011 oferim suport specializat (consiliere socială, psihologică și juridică, dar și acces în grupuri de sprijin) în mod gratuit pentru că noi credem că fiecare merită liniște. Și nu doar de sărbători.

Contribuie și tu și susține centrul nostru de consiliere. Orice sumă este binevenită!

 

Află mai multe despre cum poți să fii și tu ”Moș Crăciun Galantom” de aici – ”De sărbători, alături de victimele violenței și copiii lor: https://anais.galantom.ro/fundraising_pages/view?id=24402