Luni – Vineri: 09.00 – 17.00
0736.380.879

Apasă aici dacă vrei să ieși rapid din pagină!

EXIT

Click aici sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!

Text explicativ pentru butonul Click sau tasta ESC

am înțeles

Începând cu 1 aprilie instanța poate dispune in hotărârea pentru emitearea ordinului de protecție, odata cu intrarea in vigoare a Legii 35/27.03.2017, pentru agresor pe lângă:

a) evacuarea temporară din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
e) interdicţia de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea de a preda poliţiei armele deţinute;
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Și luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:
a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;
b) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei.”

Textul integral al Legii 35/ 27 Martie 2017 mai jos:

LEGE Nr. 35 din 27 martie 2017 privind completarea art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 214 din 29 martie 2017

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. – După alineatul (3) al articolului 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

    „(4) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

    a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;

    b) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei.”