Astăzi s-au încheiat cele doua zile dedicate trainingului ”Violența sexuală și de gen. Aspecte teoretice, legislative și practicepe”. Acțiunea s-a derulat pe parcursul a două zile, 3 și 4 decembrie, și a fost dedicat specialiștilor care își desfășoară activitatea în cele 6 Centre regionale de Cazare și Proceduri ntru Solicitanții de Azil din România.
Le mulțumim tuturor speakerilor și vă prezentăm câteva dintre temele expuse de aceștia:
”Violența domestică. Aspecte legislative”, Avocat Giulia Crișan alături de Comisar Șef de Poliție Venea Mihai.
”Aspecte privind intervenția specialiștilor în cazurile de violență domestică”, Mihaela Mangu-Dârvariu –
Director executiv, Asociația ANAIS.
”Perspective asupra violenței împotriva femeilor în cadrul comunităților musulmane din România”, Activistă pentru drepturile femeilor musulmane, Elena Ruxandra Neagu.
”Managementul emoțiilor”, Psiholog Ligia Moise.
În final, speakerii ne-au prezentat concluziile și gândurile lor după cele două zile de training.
”Problematica persoanelor solicitante de azil și refugiate reprezintă o provocare pentru Asociație, ca furnizor de servicii pentru victimele violenței domestice, din perspectiva abordării culturale și religioase a persoanelor care sunt victime ale abuzului domestic și care necesită o atenție sporită din partea specialiștilor. Acesta este motivul pentru care întâlnirile și schimbul de experiență care se realizează între specialiștii Asociației și cei care lucrează în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din România sunt întotdeauna benefice și aduc un plus valoare pentru noi.”,Giulia Crișan, avocat.
”Primul pas către cunoașterea celuilalt este dialogul! Societatea civila, Asociația ANAIS, o instituție internațională, UNHCR, o instituție a statului român, Politia, dar și participantele și participanții au înțeles asta. E plăcut sa vezi după atâția ani nu doar o empatie profundă ci atingerea unui înalt profesionalism și înțelegerea unor concepte și problematici precum violența sexuală și de gen. România nu este doar țara „plecaților” ci și a celor care ajung și se stabilesc pe teritoriul ei, este și țara „speranță” pentru multi alți cetățeni ai lumii și poate ajunge țara bunelor practici în contextul dat. Interesul manifestat de participanți, dialogul cu ei a reflectat încă odată resursa umană cheie în astfel de problematici. E confortabil să știi că lucrurile merg înspre bine, în numele umanității din noi. Din noi toți!”, Elena Ruxandra Neagu, Activistă pentru drepturile femeilor musulmane.
”Întotdeauna, colaborarea cu oamenii de la ANAIS și, de puțin timp, cu cei de la UNHCR este o bucurie pentru că îmi dă posibilitatea să împărtășesc din experiența profesională. De aceasta dată, au fost două zile pline în care experiența celuilalt vine sa o îmbogățească pe a ta, iar asta face din fiecare dintre noi un profesionist mai bun.”, Ligia Moise, Psiholog.
”Victimele violenței domestice au nevoi complexe, mai ales cele care au solicitat azil sau au statut de refugiat, iar pentru o intervenție eficientă toți actorii cu atribuții în domeniu trebuie să participe și să colaboreze. Este foarte important să înțelegem că demersurile și serviciile fiecăruia dintre noi sunt complementare și nu se exclud unul pe celălalt. Cu această ocazie, sperăm noi, am întărit relațiile existente și am creat unele noi.”, Mihaela Mangu, Director executiv Asociația ANAIS.