Asociaţia ANAIS, prin reprezentantul său, avocatul Carmen Nemeş, a participat, miercuri, la o dezbatere având ca temă o nouă Lege dedicată protecţiei familiei, ce ar urma să intre în Parlament în perioada următoare.
Propus de Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, proiectul de Lege îşi propune să unifice prevederile legale în baza cărora se acordă acum alocaţii, ajutoare sau alte drepturi unei familii.
Problematica este diversă şi pe mai multe paliere, astfel că este nevoie nu numai de reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai societăţii civile, ci efectiv de practicieni ai Dreptului, care se confruntă şi pot să sesizeze la nivel de practică anumite aspecte care nu pot fi sesizate în alt mod. Acestea vor putea fi comunicate pe adresa legeafamiliei@gmail.com.
La eveniment au luat parte, pe lângă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, mai multe organizaţii non-guvernamentale, Asociaţia ANAIS, Fundaţia Ovidiu Ro, prin Leslie Hawke, Asociaţia Caritas, UNICEF, Asociaţia Transcena, Centrul FILIA, Asociaţia Sera România, Asociaţia Desenând Viitorul Tău, Colegiul Asistenţilor Sociali, dar şi reprezentanţii Ambasadei Olandei de la Bucureşti, care au venit cu noi idei privind Legea familiei.
Extras articol de pe Avocatura.com