Ce am obținut și ce riscăm să pierdem ? 14 ani de luptă pentru siguranța femeilor
Context și evoluție legislativă (2011–2025)
Începând cu 2011, România a accelerat reformele pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie a fost amendată succesiv pentru a extinde definițiile, a introduce noi instrumente de protecție și a alinia legislația națională la standardele europene. Un moment-cheie a fost ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) în 2016, care a obligat statul român să schimbe legile, să introducă politici publice cuprinzătoare și să aloce resurse pentru toleranță zero față de violența de orice fel.
De atunci și până în prezent, cadrul legal a fost consolidat treptat, punând accent pe protecția victimelor și tragerea la răspundere a agresorilor. Totodată, societatea civilă – în special organizații neguvernamentale precum Asociația ANAIS – a jucat un rol activ în promovarea acestor reforme, colaborând cu autoritățile la îmbunătățirea legislației și politicilor publice. În continuare, vom prezenta principalele evoluții legislative, drepturile noi obținute, mecanismele instituționale de protecție dezvoltate și riscurile de regres ce trebuie prevenite.
Deși acest articol reflectă experiența și contribuția Asociației ANAIS în cei 14 ani de la înființare (2011–2025), consider esențial să subliniez că lupta pentru protecția femeilor împotriva violenței domestice nu a început odată cu noi. Încă din anii ’90 și începutul anilor 2000, alte organizații feministe, grupuri de inițiativă și apărători ai drepturilor omului au deschis drumul cu un curaj extraordinar. Ele au contribuit decisiv la apariția primelor legi și la transformarea discursului public despre violență. Noi, la Anais, am avut privilegiul și responsabilitatea de a continua această luptă, consolidând ceea ce s-a câștigat, de a veni cu abordarea noastră de furnizare de servicii private integrate și multidisciplinare pentru victime și de a împinge reformele mai departe. Progresele despre care vorbim astăzi sunt rezultatul unui efort comun, construit pas cu pas, de o întreagă comunitate dedicată.
Toate aceste realizări au transformat radical peisajul protecției victimelor violenței domestice în România. Drepturile omului nu pot muri din cauza presiunilor politice.
Politicul nu va fi niciodată deasupra drepturilor omului, pentru că ele curg din înaltul dreptului natural și se cuvin oamenilor în virtutea naturii lor umane. Orice putere politică trebuie să se subordoneze drepturilor omului pentru a rămâne legitimă. Însă, drepturile câștigate nu sunt ireversibile.
Este important de menționat că evoluția drepturilor și modificările legislative au venit cursiv și s-au întâmplat în toate legislativele, indiferent de culoarea politică dominantă sau nu în ultimii 14 ani, ceea ce arată un consens social și politic asupra importanței protejării victimelor violenței domestice.
Într-un climat politic instabil, cu apariția unor curente conservatoare și misogine, există riscul ca progresele făcute să fie puse sub semnul întrebării: fie prin tentative de modificare a definițiilor legale, fie prin reducerea sprijinului financiar pentru servicii specializate sau chiar prin retragerea din angajamentele internaționale.
Cronologie succintă a principalelor progrese legislative
2011 – Creșterea implicării societății civile: se fondează Asociația ANAIS (25.11.2011) cu misiunea de a promova și apăra drepturile femeilor și de a schimba politicile în beneficiul acestora. În paralel, alte organizații iau ființă iar autoritățile elaborează metodologii de intervenție interinstituțională (HG nr. 49/2011) pentru cazurile de violență domestică și împotriva copiilor.
2012 – Introducerea ordinului de protecție: printr-o modificare legislativă (Legea nr. 25/2012) este introdus în legislație ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie. Pentru prima dată, victimele pot obține în instanță un ordin care să oblige agresorul să păstreze distanța, să părăsească domiciliul comun etc., sub sancțiunea penală a încălcării hotărârii judecătorești. Aceasta a fost o schimbare majoră, România aliniindu-se altor țări europene în oferirea unui instrument legal de protecție imediată.
2015 – Măsuri de urgență și servicii de suport: Legea 217/2003 este modificată pentru a urgenta procedurile de protecție. În noiembrie 2015 s-a clarificat obligația comunicării imediate (în max. 5 ore) a ordinului de protecție către Poliție, pentru punere rapidă în executare. În decembrie 2015, o altă modificare (Legea nr. 351/2015) a impus ca instanța să soluționeze cererile de ordin de protecție în cel mult 72 de ore de la depunere reducând drastic timpii (care anterior puteau ajunge la câteva săptămâni). Tot în 2015, autoritățile lansează numărul unic național de urgență 0800 500 333 – linie telefonică gratuită, 24/7, oferind consiliere și informare victimelor violenței domestice.Aceste măsuri au îmbunătățit accesul rapid la protecție și sprijin.
2016 – Ratificarea Convenției de la Istanbul: România ratifică oficial Convenția de la Istanbul (prin Legea nr. 30/2016). Parlamentul aprobă aproape în unanimitate acest tratat internațional, asumându-și astfel obligația de a adopta definiția largă a violenței împotriva femeilor și violenței domestice și de a implementa măsuri integrate de prevenire, protecție a victimelor și urmărire a agresorilor. Ratificarea a creat baza pentru schimbările legislative ulterioare, necesare alinierii la standardele Convenției.
2017–2018 – Pachet legislativ comprehensiv: În anii următori ratificării, un grup de lucru inter-instituțional (ministere și ONG-uri de profil, inclusiv membri ai Rețelei VIF, din care face parte și ANAIS) elaborează un proiect amplu de modificare a Legii 217/2003. Efortul comun, desfășurat pe durata a cinci guverne, culminează cu adoptarea Legii nr. 174/2018 (în vigoare din iulie 2018). Parlamentul aprobă aceste modificări în regim de urgență, integrând în legislația românească prevederile Convenției de la Istanbul. Legea 174/2018 aduce schimbări majore (detaliate în secțiunea următoare) menite să ofere o abordare centrată pe victimă și o intervenție mai eficientă.
2019–2020 – Implementare și noi completări: După adoptarea reformei din 2018, autoritățile emit reglementări pentru aplicarea noilor dispoziții (de ex., Ordinul MAI nr. 146/2018 pentru procedura ordinului provizoriu). Se elaborează statistici oficiale de către IGPR privind violența domestică, conform noilor cerințe de date segregate pe gen la prsiunile Rețelei VIF. În 2020, legislația este completată pentru a ține pasul cu noile forme de abuz – este definită explicit violența cibernetică ca formă de violență domestică (hărțuire, amenințări sau distribuirea de imagini intime online de către partener) aceasta devenind astfel pedepsită prin lege.
2021–2025 – Consolidare și instrumente tehnologice: Se adoptă Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică, care permite supravegherea agresorilor prin brățări electronice în caz de ordin de protecție. Din 2022, sistemul de monitorizare începe să funcționeze pilot, inițial în București și câteva județe, urmând extinderea națională. Acest sistem răspunde unei necesități semnalate insistent de organizațiile de femei – aceea de a asigura respectarea ordinelor de protecție și prevenirea recidivei.
Până în 2025, cadrul legislativ din România în domeniul violenței domestice poate fi considerat unul robust și aliniat standardelor europene, accentul mutându-se pe implementare consecventă și pe apărarea acestor realizări. Desigur, mai avem multe de reglementat și de aceea, nu putem permite nicio tendință de regres.
Drepturi și măsuri obținute prin modificările legislative
Legislația actuală oferă victimelor violenței domestice o serie de drepturi noi și instrumente de protecție câștigate în ultimul deceniu, ca urmare a modificărilor succesive ale Legii 217/2003 și a implementării Convenției de la Istanbul. Iată principalele progrese în materie de drepturi:
Definiții extinse ale violenței domestice și recunoașterea violenței împotriva femeilor – Noile prevederi au înlocuit noțiunea limitativă de „violență în familie” cu conceptul mai larg de „violență domestică”, care acoperă nu doar membrii de familie în sens legal, ci și foști sau actuali parteneri intimi, indiferent dacă au fost căsătoriți sau au locuit împreună. De asemenea, legea include acum o definiție a violenței împotriva femeilor, conform Convenției de la Istanbul, recunoscând explicit caracterul de gen al acestui tip de violență. Prin aceste schimbări, sfera de protecție a fost lărgită, acoperind situații anterior neacoperite (ex. violența de către concubini sau parteneri de relație, chiar dacă nu există legături de rudenie).
Recunoașterea formelor multiple de abuz – Legea definește în prezent violența domestică ca „orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică” săvârșită asupra unui membru de familie sau partner. Astfel, pe lângă violența fizică, sunt recunoscute și violența psihologică (de exemplu amenințări, control coercitiv, șantaj emoțional), violența sexuală (inclusiv violul conjugal), violența economică (controlul finanțelor, interdicția de a munci), violența socială (izolarea victimei de familie/prieteni) și violența spirituală (interzicerea practicării unei credințe) – toate acestea fiind interzise și supuse unor sancțiuni. Din 2020, cum am menționat, a fost adăugată și violența cibernetică, precum hărțuirea sau amenințarea online de către partener. Recunoașterea acestor forme diverse de abuz reprezintă un drept câștigat pentru victime: ele pot cere protecție și pentru abuzuri non-fizice, care înainte erau adesea minimizate.
Ordinul de protecție obținut în instanță (OP) – Victimele au dobândit dreptul de a solicita și obține rapid un ordin de protecție emis de judecător, care să impună agresorului măsuri imediate: evacuarea din locuința comună, păstrarea unei distanțe minime de victimă, interdicția de a contacta victima, încredințarea copiilor către victimă etc. Introducerea acestui instrument juridic în 2012 a fost un pas istoric, România remedind un vid legislativ. Ulterior, eficacitatea ordinului a fost sporită prin măsurile procedurale din 2015 (termen de soluționare maxim 72h în instață și comunicare promptă către poliție). Încălcarea ordinului de protecție constituie infracțiune (nerepectarea hotărârii judecătorești), astfel că agresorii pot fi trași la răspundere penală dacă ignoră restricțiile impuse – un element de descurajare și protecție suplimentară pentru victime.
Ordinul de protecție provizoriu OPP (emis de urgență, pe loc, de către poliție) – O realizare majoră adusă de reforma din 2018 este introducerea ordinului de protecție provizoriu (OPP) emis direct de polițist, la fața locului, în situații de risc iminent. Acest ordin provizoriu (valabil câteva zile) poate fi dat pe loc, 24/7, fără a aștepta decizia unei instanțe, atunci când viața sau integritatea victimei sunt în pericol imediat. Poliția poate astfel să înlăture imediat agresorul din domiciliu și să impună interdicțiile necesare, urmând ca victima să solicite ulterior ordinul de protecție clasic în instanță. Dreptul la un OPP a salvat deja vieți, eliminând perioadele critice de așteptare. Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, a fost nevoie și de instruirea forțelor de ordine și de un ordin al MAI care să detalieze procedura (emis în decembrie 2018).
Mecanisme de monitorizare și sancționare – Amendamentele din 2018 au prevăzut expres necesitatea supravegherii respectării ordinelor de protecție și au deschis calea monitorizării electronice a agresorilor . Acest drept s-a concretizat prin legislația ulterioară (Legea 146/2021), care permite ca agresorii să poarte dispozitive electronice de urmărire (brățări) pentru a alerta autoritățile dacă se apropie ilegal de victimă. De asemenea, autoritățile au acum obligația de a aduna date și raporta periodic cu privire la violența domestică, inclusiv cazurile de încălcare a ordinelor de protecție.Transparența acestor statistici (inclusiv pe gen) ajută la responsabilizarea instituțiilor – un drept indirect al publicului de a cunoaște amploarea fenomenului și eficiența măsurilor.
Acces la servicii de protecție și sprijin – Noile prevederi întăresc dreptul victimelor de a primi protecție și sprijin adecvat din partea statului. Legea 217/2003 republicată post-2018 statuează responsabilitatea autorităților publice centrale și locale de a finanța și furniza servicii sociale pentru victime (de la adăposturi de urgență și locuințe protejate, la centre de consiliere psihologică, asistență juridică gratuită și reabilitare). Practic, s-a stabilit că primăriile și consiliile județene trebuie să asigure resurse pentru astfel de servicii, acestea nemaifiind lăsate doar la inițiativa ONG-urilor. Totodată, prin transpunerea Directivei UE 2012/29/UE privind drepturile victimelor, victimele violenței domestice au dreptul la informații, consiliere juridică și asistență judiciară (inclusiv, în anumite condiții, asistență juridică gratuită) și la compensații financiare din partea statului dacă au suferit vătămări grave. De asemenea, există acum proceduri prin care victimele pot fi însoțite de lucrători sociali sau avocați în instanțe și pot beneficia de ordine de protecție și după părăsirea adăposturilor, pentru a facilita reintegrarea în siguranță.
Consiliere și programe pentru agresori – Un alt aspect introdus este focusul pe recuperarea agresorilor. Legea prevede posibilitatea și chiar obligația, în anumite cazuri, ca agresorii să participe la programe de consiliere psihologică, terapie, dezalcoolizare sau reeducare. Acest lucru este important pentru a preveni recidiva și a aborda cauzele comportamentului violent. Deși acest drept (al comunității la siguranță prin reabilitarea agresorilor) este mai puțin vizibil, el face parte din abordarea holistică promovată de Convenția de la Istanbul.
În ansamblu, drepturile câștigate în ultimul deceniu includ: dreptul victimelor la protecție rapidă și eficientă (prin ordine de protecție și intervenția promptă a poliției), dreptul de a vedea recunoscute și sancționate toate formele de abuz (nu doar cele fizice), dreptul la servicii de sprijin și justiție accesibilă, precum și dreptul la o abordare instituțională coordonată care să le asigure siguranța pe termen lung.
Aceste progrese legislative reprezintă fundamentul pe care se bazează lupta împotriva violenței de gen în România de astăzi.
Instrumente instituționale și mecanisme de protecție dezvoltate
Reformele legislative au fost însoțite de consolidarea instrumentelor instituționale menite să prevină și să combată eficient violența domestică. Dintre mecanismele de protecție și instituțiile-cheie dezvoltate în ultimul deceniu, menționăm:
- Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES):
Înființată (sau reînființată) în anii 2014–2015, ANES a preluat rolul de coordonare a politicilor în domeniul violenței domestice la nivel central. Sub egida ANES au fost elaborate proiectele legislative din 2018, s-au implementat programe naționale și s-au monitorizat progresele (de ex., ANES a coordonat dezvoltarea primelor locuințe protejate în regim de urgență pentru victime și a inițiat campanii de conștientizare). ANES funcționează ca punct focal instituțional, având atribuții de strategie, reglementare și monitorizare în domeniu. De asemenea, Agenția gestionează linia națională de urgență și baze de date relevante.
Întărirea ANES a fost esențială pentru sustenabilitatea noilor drepturi – o structură dedicată asigură că prevederile legii nu rămân doar pe hârtie.
- Coordonare interinstituțională și echipe multidisciplinare:
Un mecanism introdus încă din 2011 (prin metodologii guvernamentale) și întărit ulterior este intervenția în echipă multidisciplinară. În cazurile de violență domestică grave, autoritățile locale sunt obligate să convoace echipe formate din polițist, asistent social, medic, psiholog și, după caz, reprezentant ONG, care să evalueze situația și să intervină concertat. Această abordare integrată asigură protecție imediată (de ex., preluarea victimei într-un centru, evaluarea medicală a rănilor, consilierea copiilor martori) și planificarea pe termen lung (inclusiv măsuri de reinserție). La nivel județean, Comitetele pentru prevenirea violenței domestice (constituite prin lege) reunesc instituțiile publice relevante pentru a coordona politicile locale. Colaborarea instituțională a fost formalizată și prin protocoale – de exemplu, între Poliție, Parchete și spitale – pentru a asigura schimbul rapid de informații necesare emiterii ordinelor de protecție în 72h.
- Servicii specializate pentru victime:
Rețeaua națională de servicii a cunoscut o extindere semnificativă. Conform legii, fiecare județ și fiecare sector al Capitalei trebuie să dispună de cel puțin un adăpost (centru de primire în regim de urgență) pentru victime și copii, de centre de consiliere și de locuințe protejate (unde victima poate sta în siguranță pe durată mai lungă). Standardele de calitate pentru aceste servicii au fost actualizate (prin Ordinul MMJS nr. 28/2019), iar finanțarea lor a fost declarată obligație a autorităților locale dar din păcate aceasta nu beneficiază de sancțiune corelativă, asfel încât nu toate autoritățile locale au înțeles importanța. În prezent există și linii de finanțare de la bugetul central (sub forma Programelor de Interes Național – PIN) prin care se co-finanțează înființarea de noi adăposturi sau centre de consiliere. Ca rezultat, numărul de locuri disponibile pentru victime a crescut, iar serviciile au devenit mai accesibile (inclusiv telefonic sau online, mai ales pe durata pandemiei COVID-19).
- Linia națională de urgență 0800 500 333:
Operaționalizată din 2015, linia telefonică gratuită și confidențială 0800 500 333 este un instrument central de acces la ajutor. Prin intermediul unui call-center 24/7, victimele (sau aparținătorii) primesc informații despre drepturile lor, sfaturi de siguranță, consiliere primară și direcționare către servicii locale (adăpost, poliție, asistență socială). În plus, linia este folosită și pentru raportarea anonimă a cazurilor de către martori. Acest mecanism instituțional a fost promovat intens de autorități și ONG-uri, devenind o poartă de intrare în sistemul de protecție. Mentinerea sa este vitală pentru ca drepturile să fie exercitate efectiv – existența dreptului este zadarnică dacă victima nu îl poate valorifica. Tocmai de aceea, existența acestui număr unic și cunoașterea lui de către public este un câștig important.
- Sisteme informatice de monitorizare:
În urma modificărilor legislative, Poliția Română a implementat un Registru electronic al ordinelor de protecție, astfel încât orice echipaj care intervine să poată verifica imediat dacă pe numele agresorului există un ordin activ (pentru a ști cum să acționeze). Mai mult, odată cu punerea în aplicare a sistemului de monitorizare prin brățări electronice, a fost necesară crearea unui centru de monitorizare în cadrul MAI care să supravegheze alertele emise de dispozitive. Etapele pilot (din 2022–2023) au permis dezvoltarea infrastructurii IT și de comunicații necesare, astfel încât, pe viitor, orice încălcare a distanței impuse prin ordin să fie semnalată automat la 112, permițând intervenția imediată a unui echipaj. Acest mecanism tehnologic inovator sporește considerabil eficacitatea ordinelor de protecție, transformându-le din simple hârtii în instrumente supravegheate în timp real.
- Formare profesională și ghiduri de intervenție:
O componentă instituțională esențială este pregătirea celor care aplică legea. În ultimii ani, Institutul Național al Magistraturii și școlile de poliție au inclus module despre violența de gen, iar ANES împreună cu ONG-urile (inclusiv ANAIS) au elaborat ghiduri de intervenție destinate polițiștilor, asistenților sociali, personalului medical ș.a. (cum ar fi „Ghidul de intervenție în cazurile de violență domestică” lansat în 2015). Scopul este ca legislația nouă să fie înțeleasă corect și aplicată uniform: de exemplu, polițiștii să folosească formularul de evaluare a riscului pentru a emite OPP, judecătorii să acorde ordinul de protecție conform ghidajului Convenției de la Istanbul (care cere ca siguranța victimei să primeze față de drepturile patrimoniale ale agresorului etc.). Investiția în formare și proceduri clare este un mecanism mai puțin vizibil, dar fundamental pentru ca drepturile obținute pe hârtie să se traducă în practică.
- Strategii naționale și planuri de acțiune:
Nu în ultimul rând, statul a adoptat strategii multi-anuale care stabilesc direcții și măsuri concrete. De exemplu, Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și combaterea violenței domestice 2018–2021 (și planurile sale de acțiune) a prevăzut dezvoltarea rețelei de servicii, campanii educative în școli despre violența în familie, precum și implementarea monitorizării electronice. Astfel de documente strategice reprezintă mecanisme de planificare și evaluare: ele trasează sarcini pentru fiecare instituție (de la Poliție la Ministerul Educației, pentru introducerea în curriculum a unor noțiuni despre violența de gen) și permit monitorizarea periodică a progreselor. Continuitatea acestor strategii, actualizarea lor și finanțarea măsurilor incluse sunt esențiale pentru a păstra direcția corectă în politicile anti-violență.
În ansamblu, România a construit în ultimii ani o adevărată infrastructură instituțională anti-violență: de la legi moderne și agenții dedicate, la servicii și proceduri pe teren.
Aceste mecanisme trebuie menținute și dezvoltate continuu, deoarece ele reprezintă garanția efectivă a drepturilor câștigate de victime.
Riscuri de regres și drepturi vulnerabile în fața unei agende conservatoare
Deși progresele realizate sunt notabile, drepturile obținute în domeniul combaterii violenței domestice rămân vulnerabile dacă apar schimbări de climat politic sau social către o agendă conservatoare sau misogină. Fără a specula scenarii, putem identifica câteva direcții în care aceste drepturi ar putea fi puse în pericol și care, tocmai de aceea, trebuie apărate ferm:
Contestarea Convenției de la Istanbul și a conceptului de „gen” : O agendă ultraconservatoare ar putea încerca denunțarea sau diluarea angajamentelor asumate de România prin Convenția de la Istanbul. Deja, în 2018, grupări conservatoare din mai multe țări est-europene – inclusiv România – au trimis o scrisoare Consiliului Europei cerând revizuirea Convenției și eliminarea noțiunii de gen, pe motiv că ar contraveni valorilor familiei tradiționale (Din cele 333 ONG-uri semnatare, 160 erau din România, semn că există o opoziție organizată pe acest subiect.) Dacă asemenea presiuni ar căpăta influență politică, există riscul ca însăși definiția largă a violenței de gen și accentul pe egalitatea de gen să fie atacate. Consecințele potențiale ar fi grave: s-ar putea reveni la o viziune restrictivă care ignoră dimensiunea structurală a violenței împotriva femeilor, reducând problema la cazuri individuale și permițând statului să se eschiveze de la obligații.
Apărarea Convenției de la Istanbul – și implicit a cadrului conceptual modern pe care l-a adus – este esențială pentru menținerea progreselor.
Îngustarea definiției „familiei” și excluderea unor victime: Un risc al agendei conservatoare este promovarea unei definiții stricte a familiei (ex. doar căsătoria între bărbat și femeie) și negarea formelor alternative de conviețuire. Asta ar putea duce la încercări de a restrânge aplicabilitatea legii violenței domestice doar la soți și rude de sânge, excluzând cuplurile necăsătorite, partenerii de același sex sau alte relații. Dacă s-ar reveni la vechea noțiune de „violență în familie” în sens limitat, ar pierde protecție exact unele dintre categoriile cele mai vulnerabile (de exemplu, tinere care coabitează cu un iubit agresiv, dar nu sunt căsătorite, sau femei hărțuite de foști parteneri). Menținerea definiției incluzive de „violență domestică” obținută în 2008 este crucială pentru ca nicio victimă să nu fie lăsată în urmă doar pe considerente de statut marital.
Minimizarea formelor de violență non-fizică: Un discurs misogin ar putea încerca să trivializeze violența psihologică, economică sau sexuală, prezentând-o drept „certuri normale în familie” sau „probleme private”. Acest lucru ar submina aplicarea legii, dacă autoritățile încep să trateze cu superficialitate plângerile de amenințare, hărțuire ori control economic. Spre exemplu, ar fi un regres major dacă s-ar renunța la recunoașterea violenței psihologice ca motiv pentru emiterea unui ordin de protecție – această recunoaștere a fost un câștig important, deoarece multe victime suferă abuzuri emoționale ani de zile înainte de a se ajunge la violență fizică. O banalizare publică a violenței psihologice (de genul „așa sunt certurile între soți, nu e treaba statului”) ar putea duce la scăderea raportărilor și la toleranță sporită față de comportamente abuzive. Este vital să se apere ideea că toate formele de violență domestică, nu doar loviturile, sunt inacceptabile și ilegale – așa cum stipulează legea actuală .
Obstrucționarea accesului la ordine de protecție: Un guvern cu viziuni patriarhale ar putea impune obstacole procedurale în calea obținerii ordinelor de protecție, sub pretextul protejării „unității familiei” sau al prevenirii abuzului de lege. De pildă, ar putea fi întărite medierea sau împăcarea obligatorie între victimă și agresor înainte de emiterea ordinului – practici descurajate ferm de Convenția de la Istanbul, deoarece pun victima în pericol. Sau s-ar putea cere probe excesive pentru violența „minoră”, ceea ce ar face dificil pentru o femeie să obțină un ordin de protecție la primele semne de abuz. Astfel de măsuri ar goli de conținut dreptul la protecție rapidă câștigat cu greu. Este necesară vigilență pentru ca procedurile actuale – eficiente și folosite deja ca model de bune practici internaționale să nu fie deturnate sau complicate de inițiative legislative nefundamentate.
Reducerea sprijinului pentru servicii destinate victimelor: O orientare politică ce privilegiază „valorile tradiționale” ar putea considera adăposturile, liniile de asistență sau campaniile de conștientizare drept exagerări sau „încurajare a destrămării familiei”. Concret, s-ar putea manifesta prin tăieri bugetare pentru adăposturi și centre de consiliere, blocarea finanțării organizațiilor neguvernamentale active în domeniu sau desființarea unor organisme precum ANES. Deja în trecut, agenția specializată pe egalitate și violență domestică a fost desființată temporar, ceea ce a generat un vid de coordonare. Un scenariu de regres ar fi repetarea unei astfel de decizii, lăsând politica anti-violență fără un pilon administrativ și de inițiativă legilslativă. De asemenea, nefinanțarea serviciilor (sau condiționarea lor de diverse criterii morale) ar însemna că, deși pe hârtie victima are dreptul la ajutor, în practică nu-l găsește nicăieri. Apărarea dreptului la servicii pentru victime presupune asigurarea sustenabilității financiare a acestora și recunoașterea lor ca parte integrantă a obligațiilor statului, nu ca favoruri caritabile.
Atacuri ideologice asupra educației și conștientizării: Agenda anti-egalitate de gen s-a manifestat și prin încercări de a interzice educația despre gen și egalitate în școli (cum a fost inițiativa legislativă declarată neconstituțională în 2020). Astfel de mișcări pot periclita prevenirea pe termen lung a violenței. Dacă tinerii nu mai au acces la informare despre stereotipuri nocive, despre respectul reciproc și soluționarea non-violentă a conflictelor, există riscul perpetuării unui climat social care tolerează violența. De aceea, dreptul generațiilor viitoare la o educație ce promovează egalitatea de gen și non-violența trebuie și el apărat – este un drept prevenitv, am putea spune, ce ține de datoria statului de a schimba mentalitățile retrograde. O agendă conservatoare ar putea sabota tocmai aceste eforturi soft (campanii, ore de educație civică axate pe acest subiect), punând astfel sub semnul întrebării sustenabilitatea progreselor pe termen lung.
În concluzie, drepturile câștigate trebuie apărate continuu în fața oricărei tendințe de revenire la politici regresive. Fie că vorbim de integritatea Convenției de la Istanbul, de menținerea definițiilor cuprinzătoare ale violenței, de accesul neîngrădit la justiție și servicii sau de continuarea schimbării mentalităților, fiecare dintre aceste elemente poate deveni o țintă pentru o agendă conservatoare sau misogină. Experiențele altor țări din regiune ne arată că regresul este posibil dacă societatea nu reacționează: de pildă, Bulgaria și Slovacia au blocat ratificarea Convenției invocând „protejarea familiei”, iar Polonia a flirtat cu ideea denunțării tratatului. În România, vocea puternică a societății civile și pozițiile pro-active ale unor instituții (precum Curtea Constituțională, care a apărat studiile de gen) au reușit până acum să țină piept acestor curente.
Este esențial ca ceea ce s-a obținut între 2011 și 2025 să nu fie considerat „de la sine înțeles”: dimpotrivă, fiecare drept câștigat – de la ordinul de protecție, la adăpostul sigur, la recunoașterea violenței psihologice – trebuie cunoscut, exercitat și apărat. Doar astfel se poate preveni erodarea treptată a acestor realizări sub presiunea unor viziuni care nu pun preț pe egalitatea și demnitatea femeilor.
În final, merită subliniat că drepturile și mecanismele cucerite nu reprezintă privilegii, ci condiții minimale pentru siguranța și viața femeilor. Orice regres pe acest teren ar însemna vieți puse în pericol și un pas înapoi al societății românești.
Agenda de viitor trebuie, așadar, să se concentreze pe consolidarea și implementarea fidelă a acestor drepturi, nu pe punerea lor sub semnul întrebării. Comunitatea pro-egalitate (instituții, ONG-uri, cetățeni) are responsabilitatea de a rămâne vigilentă: ceea ce s-a obținut trebuie apărat zi de zi, împotriva oricărei tentative de întoarcere în timp.
Deși au fost înregistrate progrese importante, drepturile femeilor rămân permanent expuse riscului de regres. De exemplu, Sherine Tadros, reprezentantă Amnesty International la ONU, atrage atenția că, în ciuda existenței rezoluțiilor internaționale și a cadrului legislativ aparent solid, „suntem sub atac ca femei, ca membri ai comunității LGBTI, ca apărători ai drepturilor omului”. Ea subliniază că aceste atacuri sunt coordonate și vizează tocmai pilonii fundamentali ai egalității de gen, fie prin microagresiuni – cum sunt eliminarea referințelor la gen din documentele oficiale – fie prin măsuri directe, precum restrângerea dreptului la avort sau subfinanțarea serviciilor pentru victime.
La nivel international se accentuează nevoia ca mișcările feministe și pro-egalitate să rămână unite și vigilente, pentru că orice diviziune interne le face mai vulnerabile în fața actorilor anti-drepturi.
Lecția este clară: progresul nu este ireversibil și trebuie apărat zi de zi, atât prin acțiuni concrete, cât și prin solidaritate globală.
Concluzie
Între 2011, de cand noi ne-am înființat, și pâna azi, în 2025, România a parcurs un drum semnificativ în recunoașterea și protejarea drepturilor femeilor victime ale violenței iar noi am fost martori și contributori activi la această transformare.
S-au introdus instrumente legale precum ordinele de protecție și s-au extins definițiile pentru a cuprinde toate formele de abuz; s-au creat structuri instituționale de sprijin și s-au ratificat acorduri internaționale care obligă la acțiune fermă.
Aceste realizări – obținute prin efort comun al societății civile (exemplificat și de rolul Asociației ANAIS alături de celelalte organizatii din Reteaua VIF și nu numai) și al autorităților – au salvat vieți și au schimbat mentalități. Rămâne însă obligația permanentă de a le menține și apăra. Drepturile câștigate pot fi considerate adevărate „construcții” democratice: ele necesită întreținere, consolidare și, uneori, apărare împotriva intemperiilor politice. Doar asumându-ne cu seriozitate protejarea acestor drepturi vom putea preveni regresul și vom asigura un viitor în care nicio femeie să nu se mai teamă în propria casă.
Acest articol nu este doar o analiză tehnică. Este strigătul meu de avertizare și o chemare la responsabilitate într-un moment critic. Tot ce am clădit până acum – fiecare ordin de protecție emis, fiecare viață salvată, fiecare copil scos dintr-un mediu abuziv – este rezultatul unei lupte constante. Și poate fi pierdut la fel de ușor cum a fost câștigat, dacă ne permitem luxul complacerii sau dacă închidem ochii în fața unor decizii periculoase.
Pe 18 mai și dincolo de această dată, fiecare vot, fiecare poziție oficială va conta. Nu vorbim despre paragrafe într-o lege, ci despre destine reale, despre femei și fete a căror siguranță depinde de ce alegem să apărăm astăzi. Știu din experiență cât de greu e să câștigi un drept și cât de repede se poate pierde. Tocmai de aceea, acest mesaj este și un angajament personal: vom continua să luptăm, cu toată forța, pentru ca ceea ce am realizat împreună să nu fie distrus.
Și este și o provocare directă pentru cei care au în mâini pârghiile decizionale: veți apăra aceste drepturi sau veți rămâne în istorie ca parte a regresului?
Viitorul nu ne va ierta dacă vom alege să închidem ochii.
Un articol semnat de av. Carmen Nemeș, Președintă Asociația ANAIS
Referințe legislative și de politici relevante: Legea nr. 217/2003 (republicată 2018) și modificările subsecvente; Legea nr. 25/2012; Legea nr. 351/2015; Legea nr. 30/2016 (ratificarea Convenției de la Istanbul); Legea nr. 174/2018; Legea nr. 106/2020; Legea nr. 146/2021; Hotărârea de Guvern nr. 365/2018 (norme OPP); Convenția de la Istanbul (ratificată 2016); Strategia națională 2018–2021 privind violența domestică; documente și rapoarte ANES; contribuții ONG (Rețeaua VIF, Apelul celor 88 de ONG-uri din 2018, etc).
Bibliografie selectivă:
Legea nr. 174/2018 – modificări majore la Legea 217/2003 (prevederi privind definiții, ordinul de protecție provizoriu, obligații ale autorităților)centrulfilia.ro.
Convenția de la Istanbul – standard internațional în domeniu, ratificată de România în 2016violentaimpotrivafemeilor.ro.
Scrisoarea deschisă a ONG-urilor către deputați (2018) – detaliază rolul ONG-urilor (incl. ANAIS) în elaborarea modificărilor din 2018 și beneficiile acestoracentrulfilia.rocentrulfilia.ro.
Scrisoarea celor 88 de ONG-uri către Guvern (ian. 2018) – solicită urgentarea monitorizării agresorilor și evidențiază introducerea ordinului de protecție în 2012hotnews.rohotnews.ro.
Comunicat Rețeaua VIF (2015) – anunț lansarea liniei telefonice naționale pentru victimeviolentaimpotrivafemeilor.ro.
Analiză ANAIS/Rețeaua VIF (2016) – explică modificările privind termenul de 72h pentru ordinele de protecție și importanța cooperării interinstituționaleviolentaimpotrivafemeilor.ro
Blog WZB (2018) – descrie opoziția conservatoare față de Convenția de la Istanbul, inclusiv demersul celor 160 ONG-uri românești anti-„gen”ordersbeyondborders.blog.wzb.eu.
Articol BihorJust (2023) – confirmă definirea violenței cibernetice în lege și enumeră formele de violență recunoscutebihorjust.robihorjust.ro.