Asociația ANAIS face un pas curajos către o nouă etapă. Într-un context legislativ tot mai birocratic, am ales să ne reevaluăm modelul de lucru nu ca un gest de retragere, ci ca o decizie responsabilă de a pune interesul real al victimei pe primul loc. Ne transformăm pentru a rămâne acel spațiu sigur și discret unde sprijinul se măsoară în umanitate, nu în formulare, continuându-ne misiunea sub o nouă formă, mai adaptată nevoilor actuale de protecție și confidențialitate
În ultimii ani, cadrul normativ aplicabil serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice s-a modificat într-o direcție mai rigidă, mai birocratică și mai intens orientată spre documentare, management de caz și cooperare instituțională. Pentru organizațiile neguvernamentale specializate, această schimbare nu este neutră. Ea afectează direct timpul de lucru, resursele umane necesare, nivelul de expunere a datelor și modul în care victima trăiește primul contact cu serviciul.
Uniformizarea obligațiilor între furnizorii publici și cei privați nu a fost însoțită de o uniformizare reală a resurselor. Statul poate cere aproape același nucleu de conformare unor entități radical diferite ca infrastructură și finanțare. O direcție publică are aparat administrativ, buget public și posibilitatea de a absorbi sarcini birocratice în interiorul unei organizații mari; un ONG funcționează cu echipe mici, proiecte, donații și o capacitate mult mai limitată de a transforma fiecare obligație procedurală într-o practică sustenabilă.
În domeniul violenței domestice, această disproporție este cu atât mai gravă cu cât victima nu caută doar un serviciu social generic. Ea caută, de cele mai multe ori, un spațiu sigur, discret, protector, un loc în care să poată vorbi înainte de a fi împinsă într-un circuit instituțional pe care nu îl cunoaște și nu îl controlează. În aceste condiții, extinderea formalismului administrativ și obligarea furnizorului privat să opereze într-o logică tot mai apropiată de cea a direcțiilor publice poate duce la un efect paradoxal: în loc să faciliteze accesul la protecție, riscă să-l îngreuneze.
Pentru Ascoiația ANAIS, problema nu se limitează la faptul că „munca administrativă crește”, ci include și faptul că modelul intervenției se schimbă structural. Managementul de caz consumă timp din întâlnirea cu beneficiara, obligă la consemnări, formulare, contracte, actualizări și, în anumite situații, la informări către serviciul public de asistență socială. Acest lucru poate intra în tensiune directă cu motivele pentru care multe victime aleg să vină la un ONG: discreție, încredere, control asupra propriei istorii și un ritm uman al intervenției.
În lipsa unei finanțări publice adecvate specificului serviciilor pentru victimele violenței domestice, costurile suplimentare generate de conformare ajung să fie suportate din donații private, sponsorizări și alte resurse atrase pentru sprijinul direct al victimelor. Cu alte cuvinte, fondurile colectate în solidaritate cu victimele sunt direcționate către susținerea unei birocrații impuse, fără ca statul să compenseze în mod proporțional sarcina pe care o generează.
Mai mult decât atât, prin modificările legislative introduse prin Ordinul nr. 1.126 din 9 mai 2025 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de servicii sociale, al informărilor transmise de furnizorul de servicii sociale serviciului public de asistență socială, a procedurii de fundamentare a bugetului necesar, precum și a indicatorilor pentru monitorizarea serviciilor sociale acordate ca măsură de asistență socială, obligațiile furnizorilor de servicii sociale în materia raportării și informării în privința serviciilor prestate către beneficiari au fost extinse semnificativ.
Astfel, toate datele beneficiarilor cu care se încheie contracte de servicii sociale trebuie înscrise în registrul unic al beneficiarilor în termen de 24 de ore de la încheierea contractului, fără a se face distincție între prestatorii publici și cei privați ori între prestatorii care furnizează servicii rezidențiale sau servicii de consiliere. În consecință, reglementarea ignoră particularitățile de organizare și funcționare ale diferitelor categorii de servicii sociale, în cadrul cărora fluxul beneficiarilor poate varia considerabil.
De asemenea, Ordinul nr. 1.126/2025 instituie obligația informării serviciului public de asistență socială cu privire la încheierea contractelor de servicii sociale, stadiul implementării planului de servicii și scoaterea din evidență a cazurilor, fără însă a stabili un termen clar pentru realizarea acestor informări și fără a ține seama de specificul fiecărui tip de serviciu social.
Deși legislația în domeniu, standardele minime de calitate pentru funcționarea serviciilor sociale și standardele minime de calitate privind managementul de caz — fundamentate, în teorie, pe principii precum respectarea confidențialității, a vieții private și a demnității victimei — prevăd, ca obligație pentru furnizarea serviciilor sociale, existența acordurilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale beneficiarilor, în practică aceste reglementări produc adesea efectul contrar celui urmărit. Astfel, numeroase persoane aflate în nevoie refuză accesarea serviciilor sociale tocmai din cauza prelucrării și transmiterii datelor lor către terțe instituții, fără ca acestea să își exprime în mod real dorința sau consimțământul în acest sens.
Multe dintre femeile beneficiare ale serviciilor oferite de Asociație refuză să mai încheie contractele de furnizare de servicii după ce sunt informate că datele lor de identificare precum și informațiile privind serviciile de care beneficiază în cadrul Asociației, sunt transferate către terțe instituții precum și că sunt înscrise într-un registru național, fără ca beneficiarele sau Asociația ANAIS să poată exercita un control asupra protecției datelor lor, deși obligațiile privind confidențialitatea și protecția lor revin furnizorului de servicii sociale (în speță, Asociației ANAIS).
Înțelegem necesitatea acestor rigori legislative aplicabile tuturor furnizorilor de servicii sociale, în măsura în care aceștia ar beneficia de drepturi egale și de acces echitabil la fondurile destinate funcționării serviciilor. De asemenea, înțelegem necesitatea acestor raportări și transferuri de date în situația în care furnizarea serviciilor ar fi decontată parțial sau integral din fonduri publice. În prezent însă, legislația nu operează nicio distincție în acest sens.
Din cauza informării obligatorii privind transmiterea datelor cu caracter personal ale beneficiarelor către alte instituții, multe femei refuză să mai încheie contracte de furnizare de servicii, preferând să renunțe la ajutor pentru a-și proteja viața privată.
În concluzie, extinderea formalismului administrativ forțează furnizorii privați să funcționeze într-o logică birocratică ce riscă să transforme sprijinul oferit într-un proces care scade încrederea și protecția confidențialității beneficiarilor.
O altă situație care îngreunează activitatea în cadrul Centrului de consiliere al Asociației ANAIS este reprezentată de numeroasele obligații privind modalitatea de furnizare a serviciilor, respectarea standardelor minime de calitate și a legislației aplicabile. Pentru ca activitatea să funcționeze corespunzător și la un nivel ridicat al calității furnizarii serviciilor, personalul de specialitate implicat nu se poate rezuma la 2 angajați. Funcționarea adecvată a serviciului presupune existența unui coordonator, a unui manager de caz și a mai multor asistenți sociali, la care se adaugă necesitatea externalizării serviciilor psihologice și juridice.
Totodată, pentru acest personal minim necesar, furnizorul are obligația legală de a asigura accesul la formare profesională continuă și de specialitate, obligație care se traduce în costuri suplimentare semnificative, fără identificarea unor resurse financiare corespunzătoare și în condițiile unor posibilități limitate de formare continuă în domeniul în care activăm.
Aducem în discuție și obligațiile instituite prin Standardele minime obligatorii privind aplicarea managementului de caz în cadrul serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice, aprobate prin Ordinul nr. 20.840 din 21.09.2022. Potrivit Standardului 1 pct. 4 lit. a), b) și c), furnizorii de servicii sociale au obligația de a asigura, pentru managerul de caz desemnat:
- participarea imediată după numire la un curs de pregătire continuă de minimum 10 ore în domeniul evaluării riscurilor și factorilor protectivi, precum și al asistenței victimelor violenței domestice;
- desfășurarea activității de management de caz, pentru o perioadă de minimum 6 luni, sub supervizare administrativă și profesională;
- accesul anual la activități de pregătire continuă și supervizare profesională în domeniul violenței domestice și al managementului de caz, în cuantum de minimum 40 de ore, prin participarea la ateliere de pregătire, schimburi de experiență, conferințe, seminare, cursuri sau activități de cercetare, finalizate prin atestate de participare care să indice tematicile și numărul de ore efectuate, dintre care cel puțin 15 ore anual trebuie să fie realizate într-una dintre aceste forme de pregătire.
Or, respectarea obligațiilor anterior menționate presupune alocarea unor resurse financiare suplimentare semnificative din partea furnizorilor privați de servicii sociale. Mai mult, standardele instituie obligații de formare profesională pentru care, în practică, nu există o ofertă reală și accesibilă pe piață sau, dacă asemenea cursuri există, acestea sunt organizate sporadic și fără o periodicitate care să permită furnizorilor accesarea lor în timp util, astfel încât să poată respecta termenele impuse de standardele în vigoare.
Nu contestăm utilitatea sau necesitatea obligațiilor anterior menționate; dimpotrivă, apreciem că acestea reprezintă instrumente importante pentru consolidarea profesionalismului și a calității intervențiilor în domeniul serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice. Critica noastră vizează însă caracterul adesea excesiv sau dificil de implementat, în practică, al unor obligații legale care, deși urmăresc un scop legitim, nu sunt însoțite de mecanisme reale de sprijin și aplicabilitate.
În lipsa unor resurse adecvate și a unei infrastructuri instituționale corespunzătoare, furnizorii de servicii sociale sunt puși în situația de a suporta un risc constant de neconformare, fiind expuși posibilității de sancționare fie pentru imposibilitatea respectării stricte a tuturor cerințelor legale, fie pentru recurgerea la soluții formale de conformare menite să răspundă unor obligații dificil de aplicat în concret.
În completarea celor de mai sus, subliniem faptul că, pe lângă respectarea legislației speciale în materia furnizării serviciilor sociale și a standardelor minime de calitate aplicabile, organizația noastră, în calitate de angajator, are obligația de a respecta integral și normele legislației muncii, inclusiv cele referitoare la relațiile de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, formarea profesională continuă și garantarea drepturilor angajaților.
În acest context, furnizorii privați de servicii sociale se confruntă cu o suprapunere complexă de obligații legale, care presupun alocarea unor resurse administrative, financiare și umane semnificative. În contrapondere, mecanismele de sprijin financiar și accesul la fonduri publice destinate susținerii funcționării acestor servicii rămân limitate, dificil accesibile și insuficient adaptate nevoilor și realităților existente în practică.
Considerăm esențial să subliniem faptul că serviciile furnizate de organizațiile neguvernamentale în domeniul violenței domestice sunt definite, la nivel formal, ca având un caracter complementar în raport cu serviciile publice. În practică însă, acestea reprezintă adesea singura opțiune reală, accesibilă și funcțională pentru victime, în contextul în care serviciile publice sunt frecvent marcate de proceduri birocratice, timpi îndelungați de răspuns și dificultăți de acces.
Totodată, intervenția organizațiilor specializate diferă în mod substanțial prin modalitatea de abordare a victimei și prin cadrul de siguranță oferit acesteia. Spre deosebire de direcțiile publice de asistență socială, unde accesul este permis inclusiv agresorului și care nu sunt structuri dedicate exclusiv victimelor violenței domestice, serviciile furnizate de organizațiile specializate sunt construite în mod specific pentru protecția, sprijinul și recuperarea victimelor.
În acest sens, apreciem că rolul serviciilor oferite de ONG-uri nu trebuie privit exclusiv ca unul complementar, ci trebuie înțeles ca o alternativă concretă și esențială în sprijinul femeilor care se confruntă cu situații de violență domestică.
Lipsește aproape în totalitate o asumare instituțională reală orientată spre sprijinirea furnizorilor de servicii sociale în înțelegerea și aplicarea obligațiilor legale care le revin. În practică, nu există mecanisme eficiente de îndrumare, clarificare sau suport metodologic care să faciliteze navigarea unui cadru normativ complex și aflat într-o continuă extindere. În consecință, se creează un spațiu semnificativ pentru interpretări neunitare sau eronate ale legislației, precum și pentru aplicarea fragmentată a standardelor minime de calitate.
Deși standardele urmăresc instituirea unei practici unitare în domeniu, instituțiile cu atribuții de reglementare și control își exercită, în principal, funcțiile de verificare și sancționare, și într-o măsură mult mai redusă pe cele de îndrumare și sprijin pentru aplicarea corectă a legii. Acest context generează vulnerabilități atât pentru furnizorii publici de servicii sociale, cât și pentru cei privați, cu diferența că, în cazul furnizorilor privați, presiunea administrativă și financiară determină adesea retragerea treptată din prestarea unor astfel de servicii.
În cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, care funcționează neîntrerupt de 14 ani, am interacționat cu peste 14.000 de femei, ceea ce reflectă mii de ore de muncă desfășurate de echipa de specialiști a Asociației. Pentru unele dintre beneficiare a fost suficientă furnizarea de informații și îndrumare, însă alte 2.785 de femei — majoritatea din București–Ilfov — au avut nevoie de servicii specializate complexe, precum consiliere psihologică individuală, grupuri de suport, consiliere juridică, reprezentare și asistare în instanță pentru obținerea ordinelor de protecție, precum și sprijin financiar destinat acoperirii unor cheltuieli urgente.
Cele expuse anterior reprezintă doar o scurtă radiografie a dificultăților cu care ne confruntăm în calitate de furnizor privat licențiat de servicii sociale și reflectă doar o parte dintre motivele care au condus la decizia de a închide Centrul de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței în familie al Asociației.
Din această perspectivă, reevaluarea formulei de organizare a serviciilor nu reprezintă un gest de retragere, ci o decizie responsabilă și necesară. Repoziționarea către un Centru de informare și orientare constituie, pentru Asociația ANAIS, o modalitate mai onestă, mai sigură și mai sustenabilă de a rămâne aproape de victime, fără ca actul de sprijin să fie transformat într-un proces administrativ excesiv, consumator de timp, resurse și încredere.
Mesajul pe care îl transmitem la nivel public este simplu: protecția nu se măsoară doar prin numărul de formulare completate și nici prin gradul de similitudine dintre un ONG și o direcție socială. Protecția se măsoară și prin capacitatea de a păstra sprijinul accesibil, discret, rapid și uman. Când standardul legal nu mai reușește să distingă suficient între controlul administrativ și interesul real al victimei, organizațiile serioase au obligația să spună acest lucru și să își regândească modelul de lucru în mod lucid.
Vom servi scopului pentru care ne-am înființat în continuare însă sub o altă formă de organizare a modului în care alegem să fim alături de femeile care trec prin experiențe de violență domestică.