De la începutul anului și până astăzi, am implementat 7 proiecte și peste 4.155 de femei și fete au beneficiat de serviciile noastre. În această perioadă, am organizat peste 20 de ateliere, întâlniri și conferințe, am răspuns la mai mult de 500 de apeluri telefonice și mesaje și am desfășurat numeroase alte activități dedicate susținerii femeilor.
Au fost luni intense, în care ne-am dedicat cu toate forțele cauzei noastre, iar aceste rezultate reflectă eforturile echipei ANAIS de a ajunge la cât mai multe femei care au avut nevoie de ajutor. Pentru a continua să ne îndeplinim misiunea, avem nevoie de o pauză atât pentru a ne reîncărca bateriile, cât și pentru a pune la punct diverse aspecte administrative.
Astfel, Centrul de Consiliere al Asociației ANAIS va fi într-o pauză până pe 31 august. Dacă ai nevoie de ajutor în această perioadă, te rugăm să apelezi linia națională 0800.500.333 (disponibilă 24/24) dedicată victimelor violenței domestice.
Pentru situații de urgență sunați la 112!
Vă dorim o vară cât mai liniștită și ne revedem din 1 septembrie, când ne vom relua activitatea!