De-a lungul timpului, statele membre ale comunității internaționale au oscilat în privința identificării unei formule juridice care să surprindă legătura dintre uciderea femeilor și discriminarea sistematică a acestora reflectată la nivel instituțional, structural, social. Circumspecția statală față de a cerceta în sens evolutiv, în diacronia socio-politică, circumstanțele care conduc la uciderea disproporționată a femeilor, a fost înrădăcinată în comoditatea plasării din punct de vedere juridic, a crimelor comise împotriva femeilor, sub incriminarea generică a homicidului. Fără îndoială, a nega diferențele de gen care au stat la baza relațiilor de putere inegală dintre bărbați și femei și au determinat privarea femeilor de statutul de titular de drepturi ale omului era cea mai necomplicată soluție pe care statele o puteau avansa în această materie: menținerea incriminării generice a homicidului (”omorului”) nu aducea cu sine noi responsabilități asupra statului pentru că nu permitea emergența unei categorii specifice de victime : femeile supuse formelor extreme de violență.
Totuși, menținerea stereotipurilor de gen, discriminărilor și inegalităților rezultate din aplicarea conjugată a criteriilor ”sex[1]” și ”gen[2]” sau exacerbarea acestora prin lentila intersecționalității [3] au creat un climat al opresiunii politice, juridice și sociale a femeilor în care actele de violență extremă împotriva femeilor trebuie recunoscute, conceptualizate și incriminate în mod corespunzător.
Prima reacție formală față de acest fenomen s-a produs în anii 1970 când mișcarea feministă impune termenul de femicid pentru a marca, din punct de vedere juridic, violența discriminatorie, opresivă, inegală și sistematică împotriva femeilor care, fiind de natură extremă, culmina cu moartea victimei.[4] Odată produsă cristalizarea (fie aceasta și în formă rudimentară!) a femicidului, în doctrinăau fost avansate și alte conceptualizări, mai rafinate, a termenului, care aduc în atenție nuanțele și implicațiile socio-culturale ale femicidului. În acest sens, femicidul a fost identificat cu uciderea femeilor de către bărbați motivată de ură, dispreț, plăcere sau de un sentiment de proprietate pe care bărbații îl au asupra femeilor[5]. Într-un alt context, femicidul a fost asociat cu uciderea misogină a femeilor de către bărbați[6]. Totodată, femicidul a fost definit ca uciderea femeilor de către bărbați pentru simplu fapt că sunt femei, incluzând toate omorurile sexiste justificate de un pseudo-drept pe care bărbații percep că îl au asupra femeilor în temeiul unor constructe sociale specifice[7].
Transferul acestor teoretizări asupra femicidului la realitățile sociale concrete a permis identificarea unor situații particulare care pot fi înscrise în sfera de cuprindere a femicidului : crimele de onoare, crimele legate de zestre, uciderea femeilor ca rezultat al violenței aplicate de partenerul intim, uciderea femeilor ca urmare a acuzațiilor de vrăjitorie provenite din partea comunității, crimele motivate de violența extremă bazată pe gen, suicidul feminin ca răspuns la violențele domestice suferite. [8]
Analizând tentativele definiționale atașate termenului ”femicid” și corelându-le cu aplicațiile practice ale acestora, putem desprinde unele idei preliminare care se vor dovedi utile atunci când vom aborda, pe larg, conturarea imaginii juridice a femicidului :
(1) femicidul evocă, în primă fază, un ansamblu de acte violente îndreptate împotriva femeilor în mod sistematic, repetat, pe fondul unui climat patriarhal, promotor al gândirii stereotipe bazate pe gen și care cultivă relațiile inegale de putere între bărbați și femei;
(2) ansamblul actelor violente culminează cu uciderea sau suicidul victimei; în mod corespunzător, în multe cazuri, femicidul poate fi urmat de suicidul făptuitorului;
(3) autorul femicidului este calificat, pe de o parte, pe baza criteriului biologic al sexului/genului (făptuitorul este, în toate cazurile, un bărbat) iar pe de altă parte, acesta trebuie să rezoneze la valorile patriarhale, aplicând actele de violență din convingerea conform căreia victima îi este inferioară, comportându-se în relație cu aceasta ca și cu un obiect pe care îl deține în puterea sa. Un alt criteriu în funcție de care poate fi calificat autorul femicidului este legătura intimă dintre victimă și făptuitor care trebuie să fie înțeleasă atât în contextul relațiilor de cuplu cât și în contextul relațiilor de familie. Cu alte cuvinte, femicidul este comis de bărbații care stabilesc, în prealabil, o relație apropiată cu victima fie pentru că sunt partenerii intimi ai acesteia (soț, logodnic, concubin), fie pentru că sunt membrii de familie (tată, frate, unchi, etc.);
(4) în producerea femicidului, făptuitorul acționează urmărind un scop determinat: el este animat de ideația de a supune victima confirmând astfel preceptele patriarhale conform cărora victima nu beneficiază de statutul de titular de drepturi și nici de protecția juridică corelativă acestui statut. [9]
Pornind de la aceste semnificații, la nivel internațional și regional, termenul de femicid s-a impus în analiza violenței extreme împotriva femeilor. Cu toate acestea, o privire atentă asupra problematicii ne conduce la o conceptualizare ușor diferită, observând că, deși explicațiile de formă și conținut asociate femicidului sunt validate de realitatea socială, ele nu iau în calcul responsabilizarea statală față de fenomen. De aici și lipsa de recunoaștere juridică a fenomenului și recrudescența națională și internațională a violenței extreme bazate pe gen. Pentru a răspunde nevoii de responsabilizare a statului în lupta împotriva femicidului, doctrina a dezvoltat un termen mai cuprinzător : feminicid. Astfel, feminicidul reține explicațiile specifice femicidului însă adaugă aspectele referitoare la importanța acțiunilor statale în prevenirea și combaterea violenței extreme îndreptate împotriva femeilor. Feminicidul accentuează importanța educației continue a agenților statali și a sensibilizării publicului larg față de specificitățile violenței extreme bazate pe gen în demersul de a dilua opresiunea patriarhală. Astfel, feminicidul pledează pentru inserarea specificităților de gen în totalitatea actelor de investigare penală și de judecată. Mai mult, din punct de vedere terminologic, conceptul de feminicid aduce cu sine o autonomie terminologică necesară, punctând substratul inegalităților de gen declanșator al violenței spre deosebire de femicid care poate fi interpretat ca estompând aspectele de gen, apărând mai degrabă ca un corespondent neutru al homicidului (inclusiv în relaționarea terminologică homicid-femicid).[10] În tandemul conceptual ”femicid”-”feminicid” primul prezintă circumstanțele în care apare și este menținută violența extremă împotriva femeilor în timp ce feminicidul extinde contextul identificat de femicid, explorând particularitățile femeilor victime și le implementează, în mod transversal, în acțiunea agenților statali.
În ultima perioadă, societatea românească se confruntă cu o realitate tragică care se descrie printr-un număr alarmant de femei care și-au pierdut viața pe fondul unor acte de violență de gen repetate comise de partenerii intimi față de care reacția statală a fost tardivă. Dezbaterile publice converg către necesitatea incriminării violenței extreme împotriva femeilor iar, vis-a-vis de acest demers, punctul de pornire rezidă în corecta conceptualizare a fenomenului. În lumina celor prezentate în rândurile de mai sus, se decantează două opțiuni conceptuale care pot fi utilizate de autorități : femicidul și feminicidul. Deși prima se bucură de o amplă susținere la nivelul comunității internaționale, alegerea acesteia poate produce limitări ale reglementării, existând riscul de a fi interpretată restrictiv, concentrându-se exclusiv asupra rezultatului final –moartea victimei. În această ipoteză, statul nu mai poate acționa decât prin aplicarea forței de constrângere și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Or, această situație plasează agenții statali în postura unor oficiali constatatori ai violenței care intervin post-factum pentru a sancționa un caz particular și nu pentru a produce schimbări de sistem –atât de necesare în combaterea fenomenului.
Se impune un termen mai flexibil (feminicidul)[11], care să ia în calcul dinamica violenței extreme, totalitatea actelor de violență produse în mod sistematic și repetat asupra victimei într-o cultură a discriminării și a opresiunii femeilor. Astfel, feminicidul (varianta terminologică preferată la nivelul sistemului inter-american al drepturilor omului) aduce mai multă claritate unei posibile reglementări a violenței extreme bazate pe gen pentru că plasează în centrul său responsabilizarea statului în ambele etape ale fenomenului (etapa conducătoare la moartea victimei, alcătuită din repetarea ciclică a violenței cât și etapa ulterioară morții victimei). În prima etapă, statul trebuie să depună diligența prevenirii actelor violente, reducând cât mai mult posibilitatea producerii morții victimei. În cea de-a doua etapă, oficialii trebuie să integreze perspectiva bazată pe gen și abordarea centrată pe victimă în fiecare act de investigare penală și inclusiv în contextul judecății cauzei. Doar pe aceste coordonate se creează premisele unei justiții de gen.
În analiza noastră trebuie să menționăm că distincția fină, de nuanță dintre ”feminicid” și ”femicid” se insinuează inclusiv din punct de vedere lingvistic. Inspirându-se din modelul agreat la nivel internațional, în limba română sunt utilizate, în mod interșanjabil, două concepte : ”femicid” (termen preluat din limba engleză) și ”feminicid” (termen care se impune pe filiera limbilor romanice – franceză, italiană și spaniolă). În contextul oscilării în ceea ce privește forma terminologică potrivită pentru a desemna realitatea tragică a uciderii femeilor, unii specialiști în lingvistică s-au pronunțat în favoarea feminicidului- formă lingvistică ce poate fi asociată cu mai multă facilitate câmpului lexical care ține de specificul femeii (feminin, feminitate, feminism, feminizare).[12]
Aducând în discuție rolul statului în contracararea opresiunii femeilor, feminicidul subliniază două aspecte importante: (1) faptul că violența extremă împotriva femeilor este o problemă de siguranță publică, nu o chestiune privată; (2) faptul că responsabilitatea pentru încălcarea dreptului la viață al femeilor trebuie să fie privită pe două paliere : -la nivel restrâns, prin tragerea la răspundere penală a făptuitorului și la nivel macro-prin responsabilizarea agenților statali care nu au depus diligența necesară pentru prevenirea actelor violente prin dezamorsarea climatului social opresiv și discriminatoriu.
Un articol semnat de: Lect.univ.dr. Maria-Beatrice Berna,
Expert drepturile omului și coordonator programe, Asociația ANAIS
[1] Înțeles ca ansamblul trăsăturilor biologice, fiziologice în funcție de care sunt percepute diferențele fizice dintre femei și bărbați. A se vedea, pe larg, Sex-based violence against women and girls: new frontiers and emerging issues Report of the Special Rapporteur on violence against women and girls, its causes and consequences, Reem Alsalem, July 2025, paragraful 4.
[2] Conform articolului 3, litera ”c” din Convenția de la Istanbul, genul desemnează rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi.
[3] Intersecționalitatea aplicată identității femeilor determină ca vulnerabilitatea acestora să nu fie înțeleasă în mod unilateral din perspectiva genului sau a sexului. Dizabilitatea, vârsta, rasa, etnia, sunt criterii care se aplică identității feminine iar interacțiunea dintre acestea poate să determine, în practică, un rezultat mai grav asupra statutului femeilor. A se vedea, pe larg, Sandra Fredman, Intersectional Discrimination in EU gender equality and non-discrimination role, Directorate Justice and Consumers, May 2016.
[4] Kaye, J. (2007) ―Femicide, Online Encyclopedia of Mass Violence, available at www.massviolence.org, accessed on 5 September 2011, apud Report of the Special Rapporteur on violence against women, its causes and consequences, Rashida Manjoo, p. 6, paragraful 20.
[5] Caputi, J. and D. Russell (1990) Femicide: Speaking the unspeakable. Ms.: The World of Women, p. 34, in Russell and Jill Radford, Femicide: The Politics of Woman Killing (New York, 1992).1(2)
[6] Radford, J. and D. Russell (eds.) (1992) Femicide: The Politics of Woman Killing, New York: Twayne.
[7] Harmes, R. and D. Russell (eds.) (2001) ―Femicide in Global Perspective, New York: Teachers College Press, pp.13-14.
[8] A se vedea, pe larg, formele concrete ale femicidului în Report of the Special Rapporteur on violence against women, its causes and consequences, Rashida Manjoo, Addendum, Summary report on the expert group meeting on gender-motivated, killings of women*, 2012, p. 5, paragraful 13.
[9] Pentru mai multe detalii, a se consulta opinia experților Organizației Națiunilor Unite în materie, disponibilă în limba engleză la adresa: https://www.unwomen.org/en/articles/explainer/five-essential-facts-to-know-about-femicide.
[10] Angela Hefti, Conceptualizing Femicide as a Human Rights Violation State Responsibility Under International Law, Edward Elgar Publishing, 2022, p.22 și următoarele.
[11] https://www.europarl.europa.eu/cmsdata/252135/1026102RO.pdf; https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/cfsp/115662.pdf
[12] Pentru mai multe detalii a se consulta : https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/femicid-si-feminicid.